Sărbătoare 4 august - Zi cu o semnificație deosebită pentru creștini - Calendarul ortodox

Ortodoxe
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Greco-catolice
Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. cuv. m. Evdochia. Sf. Ioan Maria Vianney

Romano-catolice
Sf. Ioan M. Vianney, pr.

Sfinţii şapte tineri din Efes sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 4 august.

Au fost soldaţi în armata împăratului roman Deciu (249-251), persecutor al creştinilor.

În timpul unor ceremonii de cinstire a zeilor, pe care le organizase însuşi împăratul în Efes, acesta a cerut celor mai mari ai cetăţii ca, împreună cu el, să aducă jertfe zeilor şi să stropească pământul cu sângele dobitoacelor înjunghiate; iar fumul şi duhoarea celor jertfite umpleau văzduhul. Apoi a cerut să fie prinşi toţi creştinii şi să fie siliţi să aducă jertfe idoleşti.

Toţi creştinii care erau fricoşi şi mici la suflet, temându-se de munci, cădeau din credinţă şi se închinau idolilor înaintea poporului. Dar cei ce erau tari în credinţă şi mari la suflet, aceia se dădeau fără temere la toate chinurile, suferind diferite morţi, punându-şi astfel cu bărbăţie sufletele pentru Domnul şi Mântuitorul lumii.

"Atât de mulţi erau cei munciţi, încât din trupurile lor cele chinuite şi zdrobite, sângele curgea ca apa, adăpând pământul; iar trupurile celor ucişi, chinuitorii le aruncau pe unele în gunoi, pe altele, pe lângă drumuri, pe altele le spânzurau pe ziduri împrejurul cetăţii, iar capetele lor le puneau înfipte în pari înaintea porţilor cetăţii" (Vieţile Sfinţilor).

În acest timp, tinerii creştini din Efes, Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian şi Antonin, care erau din familii bogate, petreceau mult timp în rugăciune şi în postiri, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor şi prin păzirea curăţiei.

Făcând ei aşa, s-au găsit oarecare denunţători, pentru că în vremea aceea se ducea la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, dacă îl afla rugându-se lui Hristos, care au mers la împărat şi i-au spus despre tinerii care se rugau lui Hristos şi nu voiau să jertfească zeilor.

Mergând aceşti pânditorii la asupritor, i-au spus: "Împărate, în veci să trăieşti! Tu chemi pe cei ce sunt departe şi îi sileşti la jertfe, iar cei ce sunt aproape de tine aceia nu bagă în seamă stăpânirea ta cea împărătească şi poruncile tale nu le ascultă, ci le hulesc şi se ţin de creştineasca credinţă". (Vieţile Sfinţilor)

Sfinţii şapte tineri au fost prinşi şi pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost duşi în faţa împăratului, care i-a eliberat, impresionat fiind de tinereţea acestora.

După o vreme însă a întrebat de ei, şi a aflat că stăteau într-o peşteră a cărei ieşire a poruncit să fie zidită, în timp ce tinerii erau căzuţi într-un somn ca de moarte.

În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peşterii a fost stricat şi cei şapte tineri au revenit la viaţă ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuşi împăratul Teodosie a venit de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creştinismului, şi în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Întâmplarea din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare şi întărire în acele vremuri tulburi.

Tinerii au mai trăit şapte zile după care plecându-şi iar capetele la pământ şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.