MENIU

Sărbătoare 26 aprilie - Zi sfântă în calendarul creștin ortodox - Puțină lume știe importanța uriașă a acestei zile

Sărbătoare

Sărbătoare importantă în data de 26 aprilie, prima zi din Săptămâna Mare.

Ortodoxe
Sfânta şi Marea Luni (Denie)
Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

Greco-catolice
Sf. ep. m. Vasile al Amasiei. Începutul Săptămânii Mari

Romano-catolice
Sf. Anaclet, pp


Denia zilei de luni din Săptămâna Mare aduce aminte de patriarhul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, preînchipuire a lui Hristos, Care a fost vândut de Iuda.

La fel se face amintire de Pilda smochinului neroditor (Matei 21, 19), blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. Pilda este dată ca omul să ştie că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Iar, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 aprilie, a fost episcop în cetatea Amasia, în timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecutor al creştinilor.

Liciniu care stăpânea provinciile europene răsăritene ale Imperiului Roman era căsătorit cu sora Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi iniţial a fost un aliat al acestuia. Dar între cei doi au apărut între timp tensiuni care în cele din urmă au dus la declanşarea unui puternic conflict armat intern.

În această dispută Liciniu a început şi o persecuţie sângeroasă împotriva creştinilor din regiunile pe care le controla. Atunci au fost torturaţi şi omorâţi şi ce 40 de Sfinţi Mucenici, care erau soldaţi în armata romană staţionată, în timpul acestui împărat, în Sevastia, localitate din Armenia antică.

Între creştinii care au suferit moarte martirică a fost şi Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs.

Adus din Amasia în Nicomidia, acolo unde se afla Liciniu, a fost întemniţat. La interogatoriul la care a fost supus, a fost îndemnat să se lepede de Hristos. Mărturisindu-şi credinţa Sfântul Vasile a fost condamnat la moarte şi ucis prin tăierea capului, iar trupul aruncat în mare.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie. Ei au suferit moarte martirică în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305), în Axiopolis de lângă Cernavodă, respectiv, în Durostorum (Silistra). 

Mai multe articole despre:
sarbatoare 26 aprilie calendar crestin ortodox