MENIU

"Om Bun 30" ! Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Mircea Rusu și alții despre ediția festivă online

Afisul festivalului OM BUN

Într-un an deosebit, ca semnificație, în care împlinește 3 decenii de existență, festivalul de muzică folk "Om bun" se desfășoară în condiții cu totul speciale. Ediția aniversară se va desfășura onlibe, în perioada 29 – 31 martie, cu începere de la ora 18:00) și va fi prezentat de jurnalistul muzical Andrei Partoș. Acesta a prezentat, pe pagina sa, câteva declarații ale unora dintre artiștii de marcă ce vor participa la eveniment.

Mircea Vintilă

„Am cântat la toate ediţiile de la festival, nici nu se putea altfel, nu se putea să lipsesc, pentru că dragostea era aşa de mare pentru acest festival că nu aveai cum să lipseşti. Veneai şi singur, şi alături de Florian Pittiş, şi alături de colegii mei cu care apoi am cântat în trupa Brambura. De fiecare dată a fost impresionant.. Pe scenă s-a cântat întotdeauna foarte bine şi au fost oameni care au debutat şi s-au lansat în acest festival de tradiţie, un festival excepţional”, a declarat, pentru Agerpres, muzicianul.

Victor Socaciu 

"Mă întorc acum la Festivalul „Om Bun”, un prim pas către instituţionalizarea genului de muzică folk a fost instituirea unui festival naţional concurs de muzică folk. (...) De aceea în luna asta martie, la sfârşitul ei, avem această aniversare – 30 de ani – şi nu oricum, ci prin prezenţa a 30 de cantautori, dintre cei mai apropiaţi de fenomenul „Om Bun” şi, bineînţeles, şi cei mai iubiţi cantautori din România. Nu toţi, dar 90% suntem acolo," a afirmat Socaciu.

Mircea Bodolan

„Eu nu cred în schimbări. Muzica folk a evoluat într-un ritm şi într-un flux firesc. S-a dezvoltat pe măsura vremii şi a vremurilor, autorii de muzică folk, autorii de folk, că nu e numai muzică aici, folkiştii au evoluat în vremea asta şi se poate spune că s-a schimbat în formă, nu în conţinut. (...) După părerea mea, capacitatea de recepţie a publicului din ziua de astăzi este mult sub nivelul la care ar putea să o reducă orice pandemie. Asta este din păcate”, a declarat, pentru Agerpres, Mircea Bodolan.

Ducu Bertzi

„Gala aniversară din acest an, la 30 de ani de „Om Bun”, va fi cu totul şi cu totul specială, fiindcă o facem în perioada pandemiei, a trebuit să o facem pe internet, nu am avut cum să o facem într-o sală cu public în jur. Sala Palatului cu mii de oameni este o amintire atât de frumoasă, dar îndepărtată.(...) Trebuie să mergem înainte, să arătăm că muzica folk este prezentă indiferent de vremurile pe care le trăim şi de aceea asta a fost singura soluţie – să fim prezenţi în faţa spectatorilor prin intermediul internetului”, a declarat, pentru AGERPRES, Ducu Bertzi.

Mircea Rusu

„În principiu, un fapt pozitiv, timpul validând în dreptul fiecăruia sau nu. Cert – muzica folk nu mai este de multă vreme un loc privilegiat şi rezervat. Ea ţâşneşte azi te miri de unde, indiferent de vârstă, dezinhibat şi dezinvolt. Ea merge împreună cu vremurile, plătind inevitabil tributul superficialului, gloriei imediate etc. Cu excepţii notabile, pe fond se resimte lipsa identitară”, a declarat artistul.

 

Andrei Păunescu, despre Festivalul Om Bun

„Nu ştiu cum va fi, pentru că, din start, ştim că evenimentul e atipic, online. Folk-ul fără public în faţa artiştilor este doar o încercare de a arăta că rezistă, până la revenirea în viaţa reală, dacă va mai fi această revenire. Dar ediţia 2021 este în primul rând o asumare, este un risc şi este o mare dovadă de curaj din partea organizatorilor. I-am spus asta lui Victor Socaciu încă de când mi-a vorbit de proiect şi m-a invitat.

Declarații preluate, parțial, dintr-un grupaj realizat de Andrei Partoș.