Moartea lui Eminescu, între nebunie, sifilis și malpraxis. Polemicile continuă și după 134 de ani
15 iunie, ziua în care a murit marele poet Mihai Eminescu, readuce în discuție, an de an, polemicile legate de cauzele decesului. La 39 de ani, Eminescu s-a stins în cea mai bună tradiție a artiștilor romantici: tânăr, sărac și "nebun". După 134 de ani, specialiștii încă discută acest ultim aspect, cel al afecțiunilor psihice care i-ar fi fost fatale poetului național.
Aspectul asupra căruia toți specialiștii care au studiat moartea lui Mihai Eminescu par să fie de acord este că stilul său de viață a jucat un rol important, dacă nu chiar decisiv în declanșarea afecțiunilor care i-au fost fatale.
Nebunia pe fondul alcoolismului, o pistă greșită?
Diagnosticul este catalogat drept incompetență de neuropatologul Ovidiu Vuia, scrie Sănătatea Info. „Pentru prima oară, un oarecare dr. Julian Bogdan, în 1886, ascunzându-şi neștiința după o diplomă de Paris, pune diagnosticul la Eminescu de alienație mentală produsă probabil de gome sifilitice pe creier şi exacerbate de alcool. A fost pomenit şi un delirium tremens, total şi el nefonda”, scrie în lucrarea sa privind boala şi moartea lui Eminescu, Ovidiu Vuia.
Sifilisul lui Eminescu, parte din mitologia naționlă
Ideea infectării poetului cu sifilis, o maladie des întâlnită în acele vremuri, este susținută tot de George Călinescu.
Ipoteza a fost pusă la îndoială de medicii venerologi din vremurile noastre, care înclină să creadă că nu poate fi vorba nici de sifilis congenital și nici de sifilis dobândit.
Profesorul doctor Călin Giurcăneanu menționa, într-o dezbatere științifică din 2014, că semnele unui sifilis congenital ar fi apărut până la 20 de ani, iar mama poetului nu ar mai fi putut avea copii (în familia Eminovici au fost 12 copii).
Și criticul literar Nicolae Manolescu scria că: „Luesul lui Eminescu aparține mitologiei naționale”, iar cel care a impus-o este cel mai faimos biograf al său, George Călinescu.
Bipolarismul, diagnostic aproape inexistent pe vremea lui Eminescu
Tot Călinescu sugerează și bipolarismul, o afecțiune psihică puțin cunoscută la acea vreme.
Multe relatări și alte stări menționate de contemporanii lui Eminescu îi fac pe medicii de azi să descopere probe de bipolaritate la poet.
De altfel, neuropatologul Ovidiu Vuia, autorul unui studiu despre boala și moartea lui Mihai Eminescu, descrie simptomele poetului drept tipice pentru această boală a psihicului.
Poetul – o victimă a malpraxisului care i-a provocat infarctul
La mai bine de o sută de ani, foruri științifice organizate pentru a elucida cauza decesului au ajuns la concluzia că Mihai Eminescu ar fi fost intoxicat prin adminsitrarea clorurii de mercur, un tratament larg utilizat la sfârșitul secolului al XIX-lea în spitalele din România, deși era scoasă din circuit în Europa, tocmai din cauza toxicității. Poetului i-a fost însă administrat atât prin frecții, cât și intravenos.
În anul 2017, la o conferință la care au participat mai mulți specialiști de renume în medicină, s-a avansat și ideea malpraxisului.
Președintele Academiei de Științe Medicale din România, Irinel Popescu, a precizat atunci că: „între lunile februarie-iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac (infarct), care i-a provocat moartea”.
INFORMAȚII PRELUATE DIN PUBLICAȚIA SANATATEA INFO.