Fenomenul Pitești ilustrat între chin și ”Amin!” - Interviu cu regizorul Toma Enache

Experiența lui Tase, ce se refugiază în credință pentru a scăpa de traumele trăite în închisoarea Pitești, începe aici: https://www.youtube.com/watch?v=wHGdGAu3P9Q.

În anul 2019 Toma Enache, producătorul și regizorul peliculei, a făcut un adevărat pelerinaj prin cinematografele din România, filmul zguduind din temelii liniștea orașelor prin care a trecut și generând ample discuții. De asemenea, pelicula este laureată a mai multor festivaluri de film din țară și străinătate.

Am vrut să aflăm chiar de la Toma Enache poveste și ideea realizării peliculei, ceea ce puteți citi în interviul de mai jos:

Toma Enache a reușit să facă un adevărat pelerinaj prin țară cu filmul „Între chin și amin"...

• Am avut o sală plină la Reșița, așa cum ne și așteptam. Reacțiile publicului ne dau o putere și o energie de a merge mai departe. Dacă e ceva ce mi-a depășit așteptările este această reacție fantastică a publicului românesc care îmi dă o energie specială și mă face să cred că toată munca și chinul nu a fost în zadar.

E un film pe care orice român trebuie să îl vadă ca să înțeleagă cum au fost niște vremuri.

• Acest experiment a fost cel mai rău lucru care s-a întâmplat în comunism și dacă extindem faptul că au fost 77 de penitenciare , de locuri de muncă forțată și au pătimit sute de mii de oameni, au pătimit bunicii noștri și încă pot depune mărturie despre cât de greu a fost. M-am bucurat că la Constanța unul dintre ultimii supraviețuitori s-a ridicat într-o sală plină. 700 de oameni l-au aplaudat pe cel care a reușit să treacă prin aceste experimente cumplite. M-am bucurat când unul dintre supraviețuitori a spus „Nu credeam că o să facă un film așa de bun despre acest experiment.” . Ei care știu cel mai bine ce a fost acolo, spun că filmul redă din suferința de acolo. Cu siguranță nu am arătat tot, dar mă bucur că lumea înțelege. Tentația să nu crezi ce vezi e mare, dar unii se uită cu greu la film deoarece trăiesc din nou acele clipe. Trebuie să conștientizăm aceste lucruri pentru a nu le repeta. Este o lecție pe care istoria ne-a dat-o și noi trebuie să o învățăm. Trebuie să fim conștienți și să vedem ce putem învăța ca să nu se repete. Nu cred că ne-ar plăcea să intrăm într-o nouă perioadă de coșmar în care românii să tortureze alți români.

Să spunem puțin povestea filmului...

• Povestea lui Tase Caraman, un compozitor care se întoarce de la conservatorul de la Viena în plină reinstaurare a comunismului în România. Este arestat pentru că el a compus o odă lui Dumnezeu. În acele vremuri tulburi era suficient să compui o odă lui Dumnezeu ca să fi arestat. Este arestat împreună cu fratele lui pentru că este fratelui celui ce a compus și amândoi sunt fii de popă. Nu întâmplător am ales un om care singura sa vină era aceasta. Era suficient ceva mic ca să fi arestat. Povestea lui Tase Caraman înglobează povești reale din acea perioadă. A existat cineva care a compus 4 bucăți muzicale, Traian Popescu care a murit în 2010. A compus 4 bucăți muzicale care s-au cântat cu orchestra Radio la București și la Sibiu cu sprijinul dat de foștii lui colegi de celulă. Toate lucrurile astea sunt inspirate din povești reale. Dacă veți vedea în film că frații vorbesc prin perete, că unul din ei a dat gaură cu o sârmă, s-a întâmplat în realitate. Sunt sigur că mulți dintre cei care au pătimit acolo au fost în sălile de cinema alături de cei care vin să vadă ce s-a întâmplat. Filmul este făcut ca un omagiu în memoria celor care au pătimit acolo, nu ca o răzbunare. Să nu uiți și să le păstrezi memoria celor care au fost acolo e o dovadă de curaj și de ducere mai departe.

A fost un sacrificiu uriaș!

• Nu întâmplător se spune despre mulți ce au fost acolo că sunt adevărați sfinți ai închisorii. Toți cei care au supraviețuit au spus că unul din motivele pentru care au supraviețuit a fost credința lor. Cei mai mult au pătimit cei ce erau credincioși, indiferent de cultul religios din care făceau parte. Când Tase va ieși din pușcărie va termina oda lui Dumnezeu pe care o compune în mintea lui în timp ce trece prin acele suferințe, logodnica lui Lia va fi salvată. Trebuie văzut filmul și trebuie văzut la cinema. Bucuria de a vedea pe un ecran mare. Te rog să ne spui cum ți s-a părut muzica filmului făcută de Adrian Flautistul, Eduard Gore, Ciprian Porumbescu, etc. Cred că este o muzică care aduce ca un pansament și ca o extindere a durerii.

Mi-a plăcut cuvântul părintelui Constantin Necula care spunea că filmul este ca o liturghie. Muzica filmului este un adevărat cântec de înviere. Acolo se și ajunge în film la un moment dat, dar mintea m-a dus direct acolo când am auzit coloana sonoră. Cei 3 torționari care la un moment dat sunt executați de comuniști, parcă mor într-un mod eliberator. Toma Enache dovedește că este și un regizor extraordinar pe lângă faptul că este actor.

• Am jucat în primul meu film „Nu sunt faimos dar sunt aromân” care a avut un impact în lumea armâneasca. Reacțiile pe care le are public sunt foarte importante. Este cel mai așteptat film al anului.

Toma Enache a avut o mână bună și în ceea ce privește personajul principal feminin. E omul care a reușit să îi asigure un debut de excepție feței lui Hagi.

• Debutează Chira Hagi, Ana Pârvu, Vali Popescu. Este primul lor le care îl au fiecare dintre ei.

De ce Caraman ?

• Are o putere și o rezonanță. Am pus nume de prieteni, nume de oameni dragi, nu sunt nume reale deși e posibil să fie. Actorii sunt oameni cu care am mai colaborat și au venit cu bucurie și entuziasm să facem acest film. Acum ne bucurăm că oamenii vin să vadă filmul și stau după să discutăm. Există o trăire atât de specială la aceste întâlniri. Publicul aștepta să vadă adevărul și să vadă ce nu știau despre acea perioadă.

La Reșița s-a ridicat în picioare doamna Bădescu și cu regret a spus că „Ce păcat că nu s-a putut vedea filmul acesta înainte de primele alegeri".

• Așa se spunea și la Oțelul Roșu. La 30 de ani de la căderea comunismului am reușit să facem acest film inspirat din realitate.

Din momentul în care a apărut scenariul și ai încercat să cauți finanțare , au apărut și presiunile?

 Autour: Cristian Franț

• A fost totul foarte greu de făcut. E foarte greu să scăpăm de comunismul care a stat 40 de ani și care s-a instalat prin crime, tortură, minciună. La vremea aia nu era nici jurnalism, ci doar un post de televiziune național care vorbea despre Ceaușescu și „realizările sale". Pare incredibil totul. Nu ai cum să crezi așa ceva.

Filmul reface foarte bine atmosfera anilor 50’. Unde s-a filmat?

• 5 săptămâni la Jilava care este exact cum era în anii aceia,adică cu mucegai, umezeală, holurile interminabile. Cât vezi cu ochii este un hol cu celulă lângă celulă și în care toți spuneau că erau atât de pline încât nu mai intra niciun ac și era doar una din zecile de pușcării din țară. Peste tot celule pline de deținuți.

Lângă judecătoria din Oravița era sediul fostei securități și între clădiri este un tunel imens subteran prin care deținuții erau legați pentru a nu fi văzuți de cineva când sunt duși la proces. Tunelul se păstrează și astăzi la Oravița și e cumplit să treci pe acolo.

• Să nu se uite că elita României a fost închisă în acea perioadă.

Eu m-am bucurat când am văzut câtă moralitate era în poporul român. Vorbim de niște oameni simpli.

• Totul era sub teroare și presiune, dar unii nu au renunțat deloc la principiile lor.

Fratele lui Tase acceptă să moară pentru că nu poate să le facă pe plac comuniștilor.

• Unul din laicmotivurile din film este „Sângele apă nu se face.” , o vorbă pe care au învățat-o de la bunicul lor preot. Spune la un moment dat „Aici sângele se face ce vor ei.” . Pe moment cedase după care își dă seamă care îi sunt principiile.

Acel hol îți dădea impresia că acolo se întâmplă ceea ce vor ei să se întâmple. Ei au control total și așa era. Nimeni nu a tras comuniștii la răspundere pentru sutele de mii de morți.

• Sute de mii de oameni au fost deportați.

Aurelea Fetea povestea că tot ce au putut să ia au fost niște saci cu făină și o vacă. Tot satul a trăit din vaca aceea.

• Mulți s-au născut în bordeie sub pământ. E incredibil ce suferințe au fost. Cum să treci sun tăcere lucrurile astea? S-au dat acum niște compensații, dar este total nesemnificativ.

Nu pot cumpăra durerea cu banii... 

• Reparația morală nu s-a făcut nici acum.

Cred că cea mai mare frustrare a oamenilor chinuiți și torturați este faptul că unii încă nu realizează ce a fost acest sistem care a distrus elita morală. Mizeria pe care o vedem astăzi pleacă de aici.

• Toți cei care au torturat și nenorocit oameni ar trebui să fie condamnați măcar moral. Nu s-a făcut nimic în legătură cu ei. Cei care au fost de acord cu acest măcel trebuiau să fie condamnați.

Oricât s-ar strădui să șteargă și să ascundă totul,nu se va putea. Dumnezeu nu va lăsa ca poporul român să nu aibă cel puțin reprezentarea acestor atrocități. Filmul tău ne dovedește că oamenii în subconștientul lor aveau acea sete ca adevărul să îi facă liberi. 

• În toate săptămânile astea, am văzut partea frumoasă a României. Românii ăștia frumoși care sunt însetați de adevăr. Iubitori de dreptate. Vezi oameni cu lacrimi în ochi pentru că au văzut ceea ce așteptau. Ți se umple inima de bucurie când vezi că toată munca este simțită de semenii tăi.

Ce spun actorii?

• Se bucură când văd că oamenii apreciază rolurile pe care le-au făcut și că vor să aibă o amintire cu ei. Ei gustă acum din plin din această întâlnire cu publicul care abia așteaptă să îi vadă și în alte roluri.

Ce îți spun machedonii tăi?

• Sunt foarte bucuroși pentru că și ei au pătimit foarte mult. Mulți au fost închiși și e la fel de emoționant totul. Avem 3 rapoarte cu câtă lume a pătimit și a supraviețuit în care diferă cifrele. Oricât ar diferi, cifrele sunt groaznice. E vorba de milioane de oameni torturați moral, fizic, deportați, chinuiți, etc.

E mult sânge în acest film. E greu să filmezi sânge și mai ales în România.

• Aveau un machiaj extraordinar. Când citești mărturiile celor ce au supraviețuit și spuneau că se făceau bălți de sânge în celulă, noi nu am pus nicio baltă dar nu puteam să nu arătăm că sunt bătuți. Se urmărea să îți bați fratele, cel mai bun prieten, profesorul apreciat, etc. A fost o groază. În memoria unor astfel de oameni am făcut acest film.

Poate ne spui și nouă povestea cu Tache.

• Când am vrut să mă apuc de film și îl întreabă pe tatăl său cum a putut să îl bată în halul acela. Țin minte niște secvențe și el spunea că era în stare să îl și omoare deoarece parcă intrase diavolul în el. Tache are acum 95 de ani dar nu a văzut filmul deoarece nu se simte bine. Am dat de fiica lui Mihai Buracu deoarece tatăl său a scris o carte despre această închisoare. Una din cărți m-a impresionat enorm deoarece el are un har și redă și mai mult decât realitatea spusă direct. Am mers să îl cunosc la Pitești și în 2014 pe peretele unde cineva a fost dat cu capul de pereți, era crucea lui Iisus și o mică biserică făcută de un om care a transformat totul în memorial. Dacă venea alt om, era beton peste tot. Îndemn oamenii să meargă să vadă și să se convingă de tot. Trebuie să știm și să citim cât mai mult despre asta.

Românii care sunt încă fideli comunismului sunt așa deoarece citesc puțin despre comunism.

• Citesc despre realizări , dar prețul cu care s-au făcut toate astea e imens. Nu a fost nimic corect.

Ne-am pierdut morala.

• Unii refuză să creadă că a existat partea asta ori le e foarte greu să accepte. În toată perioada comunistă nu aveai de unde să știi, dar acum adevărul a ieșit la iveală și nu îl mai putem ignora. Tinerii nu știu nici astăzi totul. Acum când ai șansa să citești și să vezi lucrurile astea, ar trebui să o faci.

Zona Banatului este una din zonele cu cea mai mare rezistență anti-comunistă. L-am găsit pe ultimul partizan în viață din Munții Banatului și am făcut 3 ore de filmare cu el. Am fost la el acasă și îmi spunea că nu credea că după tot ce s-a întâmplat o să ne conducă tot comuniștii.

• Sper că acum va fi reabilitată memoria celor care au putrezit în pușcărie.

Autor: Cristian Franț