Documentarul „Regele Mihai: Drumul spre casă” a primit premiul publicului la Festivalul de film și istorii de la Râșnov
Iubitorii de film de la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov au dedicat premiul „Alegerea Publicului” filmului „Regele Mihai: Drumul spre casă” la cea de-a 14-a ediție, care s-a încheiat duminică.
Documentarul care spune povestea dramatică și dificilă a vieții în exil a Regelui Mihai a câștigat în fața a altor 12 filme, printre care și pelicule din alte țări precum SUA, Franța, Chile, Argentina, Australia și România. Votarea s-a făcut timp de 9 zile, în perioada 14 august-28 august 2022.
„Sunt foarte mulțumit de rezultat, în special pentru că a fost „Alegerea Publicului” și asta contează cel mai mult pentru mine. Sunt deosebit de bucuros să aflu că majoritatea alegătorilor au fost tineri”, a spus John M. Florescu, producătorul executiv al documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”, potrivit unui comunicat de presă.
Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul spre casa”, care a avut premiera în octombrie 2021 și a fost filmat în mare parte în Elveția și Marea Britanie, a stabilit un record de vizionări la nivel național pentru premiera unei producții individuale la HISTORY Channel, de când televiziunea a început să emită în România.
În prezent, „Regele Mihai: Drumul spre casa” se află în turneu în 25 de orașe din toate colțurile României, gratuit pentru public.
„Regele Mihai: Drumul spre casă” a fost editat de Mircea Lăcătuș, regia filmului e semnata de Trevor Poots, producator executiv este John Florescu, producător senior Viorel Chesaru și producător asociat Dan Drăghicescu.