Concursul Enescu 2016. Biletele și programul complet, disponibile și la casele Librăriilor Humanitas
Bilete pentru Concursul Enescu 2016 și programul complet al recitalurilor extraordinare și concertelor cu orchestră programate la Ateneul Român, disponibile acum și la casele Librăriilor Humanitas.
Anna Țifu, Valentin Răduțiu, Ștefan Tarara, Josu de Solaun, Eun-Sun Hong, David Geringas, Peter Donohoe, Florin Croitoru, alături de Filarmonica „George Enescu” și de dirijorii Horia Andreescu, Alex Bloch, Christoph Poppen și John Axelrod sunt doar câțiva dintre artiștii care vor interpreta pe scena Ateneului Român în cadrul Concursului Enescu 2016, între 3 și 25 septembrie. Li se alătură peste 200 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai momentului din peste 40 de țări, care intră în concurs și evoluează în recitaluri și concerte cu orchestră în fața publicului pentru a-și trăi visul de a deveni mari muzicieni ai lumii.
Provocarea pe care o lansează Concursul Enescu 2016 (3-25 septembrie, București) nu doar pentru artiști, ci și pentru public este „Trăiește-ți visul!”. Pornind de la valorile în care credea George Enescu, această ediție invită la o recunoaștere și sărbătorire a visurilor care duc societatea mai departe.
Timp de 22 de zile, publicul este așteptat în Sala Mare a Ateneului Român să îi asculte și să îi susțină pe tinerii muzicieni în drumul către visul lor de a deveni mari muzicieni ai lumii. Într-un nou concept, în cadrul Concursul Enescu 2016, tinerilor artiști li se alătură muzicieni consacrați, membri ai juriului Concursului, foști laureați ai Concursului Enescu, precum și laureații ai ediției 2014, într-o serie de peste 19 recitaluri extraordinare și concerte cu orchestră.
Pianistul Peter Donohoe, “integru și plin de inteligență” (The Guardian), Ștefan Tarara, un copilul-minune al viorii, violoncelista stabilită la Berlin Eun-Sun Hong, dar și pianistul spaniol îndrăgostit de George Enescu, Josu de Solaun sunt doar câțiva dintre artiștii care vor susține recitaluri extraordinare în cadrul Concursului Enescu 2016. Gala de deschidere a Concursului Enescu 2016 va aduce pe scena Ateneului Român, pe 3 septembrie, Triplul Concert de Beethoven în interpretarea a trei laureați ai Concursului, astăzi nume cu rezonanță în muzica clasică internațională: Anna Țifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. În a doua parte a aceluiași concert, publicul va putea asculta în premieră și lucrarea Tektonum, compusă de Serbastian Androne, câștigătorul Secțiunii Compoziție a Concursului Enescu 2014. La Galele Finale ale fiecărei secțiuni de concurs - Vioară, Violoncel, Pian - publicul se va putea bucura de trei concerte cu orchestră ale celor mai bine clasați tineri artiști din Concurs, urmând ca la final să afle în timp real cine este câșitgătorul ediției 2016 a Concursului Enescu. Din programul de evenimente speciale a Concursului Enescu 2016 vor mai face parte și lansări de CD-uri și sesiuni de autografe.
Bilete pentru Concursul Enescu 2016 pot fi achiziționate începând de astăzi și la casele Librăriilor Humanitas - Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, București), precum și de la Librăria Humanitas din Sibiu (Strada Nicolae Bălcescu 16, Sibiu). La casele librăriilor, publicul va putea consulta și programul complet al recitalurilor extraordinare și concertelor cu orchestră programate la Ateneul Român, în format print. Pentru opțiunea achiziționării biletelor online, programul integral al Concursului Enescu 2016 și accesul către platforma de bilete a Eventim sunt disponibile AICI.
Prețurile biletelor și abonamentelor pentru Concursul Enescu variază între 20 de lei și 400 de lei.