MENIU

Cine a fost IOV, sfântul român cinstit în toată Ucraina. A fost prigonit de sovietici și de austrieci

Mai puțin cunoscut în România, sfântul Ion Codrea este cinstit în toată Ucraina, țară în care trăiesc o jumătate de milion de etnici români. Născut în Maramureşul istoric, azi parte a Ucrainei, Sfântul Iov a devenit un simbol al rezistenței în numele credinței, după ce a îndurat chinurile a trei regimuri tiranice – habsburgic, fascist și sovietic.

Viitorul Sfânt Iov, Multpătimitorul, a văzut lumina zilei în satul Iza, în anul 1902, În familia Co­drea, în care tatăl era român, iar mama ruteancă. Cum nu aveau preot, l-au botezat târziu, punân­du-i numele de Ioan, potrivit Formula As.

Încă de mic, Ioan a devenit discipolul unui călugăr pribeag, care se ascundea de represiunea austriacă, iar legenda spune că aceasta i-ar fi arătat o cruce de aur mare și minunată, pe care o purta la gât, spunându-i că a fost a ţarului martir Nicolae al II-lea, cel ucis de comunişti, împreună cu în­trea­ga familie. De atunci, inima copilului de 12 ani a fost curpinsă de dorința de neoprit de a săruta reclicva sfântă și tragică, fără să bănuiescă faptul că gestul avea să-i pecetluiască destinul.

După căderea Impe­riului Habs­burgic, Maramu­reşul a fost împărţit în două – o parte s-a unit cu Ro­mâ­nia, iar o altă parte, cea de dincolo de Tisa, a ajuns în Cehoslovacia.

Trei decenii mai târziu, trupele hortyste au invadat Maramureșul, iar tânărul monah Iov a luat drumul pribegiei spre Ucraina Sovietică. Aici a descoperit că stăpânirea co­munistă nu numai că nu-i ocro­teşte pe „fraţii” orto­docşi, ba chiar îi soco­teşte spioni.

Așa se face că, alături de alte zeci de mii de maramureșeni, Părintele Iov a ajuns în lagărele siberiene. A reușit să supraviețuiască și să le ofere sprijin moral altor prizonieri, pentru ca în 1943 să fie trimis direct pe front, să lupte alături de Armata Roşie „eliberatoare”.

A refuzat să tragă cu arma, așa că a fost pus să care obuze. Tot acolo, pe front, Domnul avea să facă multe minuni cu el. Odată, un obuz a căzut chiar pe tunul deservit de părinte. Explozia i-a ucis pe toţi, doar Ioan a căzut cu faţa în jos şi a simţit că peste el curge ceva asemănător cu o grindină.

După terminarea războiului s-a putut întoarce acasă întreg şi pe deplin sănătos, dar calvarul s-a reluat, după doar câțiva ani de acalmie.

Odată cu venirea la putere a lui Hrus­ciov, un plan sălbatic, de nimicire a monahis­mului, avea să fie aplicat. Mânăstirile şi schi­turile au fost pe rând închise, iar monahii au fost alun­gaţi.

Pentru părin­tele Iov începea o nouă prigoa­nă. În satul căruia stră­bu­nii români i-au spus Mâ­năs­tirea și-a petrecut pă­rintele Iov restul ani­lor pe care i-a petrecut pe pământ, răspândind profeţia că „Maramu­re­şul se va um­ple de mâ­năs­tiri.”

Așa s-a ajuns ca la slujbele pe care le oficia să vină sute, uneori mii de credincioși, chiar de la Moscova sau Kiev, doar ca să-i ceară un sfat. Darul clarvi­ziunii sale se manifesta şi în cele mai banale lu­cruri.

Harul lui Dumnezeu care clocotea în inima sa în­râurea nu numai oame­nii, ci şi animale­le. Când ieşea din chilia sa, veve­ri­ţele coborau din copaci ca să-i mă­nânce din pal­mă, iar pă­sările sălbatice zburau spre el, de depar­te.

La în­mormântarea sa, pe 31 iulie 1985, în bi­seri­că a intrat o pasăre ma­re, albă, care a zburat dea­su­pra tuturor şi apoi s-a aşezat de trei ori pe sicriul sfântu­lui. Când au ieşit din biserică, un stol de păsări a venit ci­ripind spre coşciug.

În 2007, când tru­pul i-a fost dezgropat în vederea canonizării, a fost găsit neputre­zit, deşi groapa sa era plină de apă. Un an mai târziu, pe 18 sep­tem­brie 2008, Bise­rica Orto­doxă a Ucrai­nei, subor­donată Patri­ar­hiei Mos­covei, l-a ca­no­nizat pe Sfân­tul Iov Codrea din Uglea Mică.