MENIU

Cea mai mare greşeală pe care o faci când te închini. E mare păcat - Aşa se face, de fapt, corect semnul crucii

Semnul crucii

Unii dintre credincioşii, de cele mai multe ori, îşi fac semnul crucii incorect. Pe unul îl vezi că-şi face semnul crucii că şi cum ar alungă muşte sau ar cânta la cobză, altul îşi împreunează degetele ca şi cum nu şi-ar face semnul crucii ci ar vrea să presare sare peste el. Nici nu trebuie să mai amintim greşeală cea mai frecvenţa în care mâna nu mai ajunge până în dreptul umărului ci este oprită undeva lângă gât. 

Este această, ceva neimportant, o simplă formalitate? Nu, sub nici o formă. Sfântul Vasile cel Mare scria cu mult timp în urmă că “Totul în Biserica este bun şi se face după rânduiala”. Semnul Crucii este mărturia văzută a credinţei noastre. Că să vezi dacă cineva este creştin ortodox, roagă-l să-şi facă semnul Sfintei Cruci. Dacă îl va face sau nu, şi cum îl va face, ne va lumina întru totul. Evanghelia ne spune ” Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios” (Lc. 6,11).

Trebuie să ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizează Unitatea Sfintei şi Nedespărţitei Treimi. Celelalte două degete se aşează în palmă semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ din Cer (cele două degete semnificând cele două firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinţi mintea – apoi buricul – pentru a sfinţi simţurile, apoi umărul drept şi umărul stâng – pentru a sfinţi puterea trupului, scrie obiectiv.info.

Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “şi al Fiului”, iar când atingem umărul drept şi apoi pe cel stâng spunem “şi al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, şi fără a face mişcarea completă, fără evlavie. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele!

Mai multe articole despre:
pacat semnul crucii credinta ortodox