8 iunie - Sărbătoare uriașă în România - Sfânta Treime
Sărbătoare mare în România.
Ortodoxe
Sfânta Treime
Greco-catolice
Sf. Treime. Aducerea moaştelor Sf. Teodor Stratilat
Romano-catolice
Sf. Medard, ep.
După sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Sfânta Treime.
Praznicul Sfintei Treimi a fost aşezată a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după fiinţă, dar care are trei feţe sau ipostasuri, Tatăl, Fiului şi Duhul Sfânt.
Învăţătura despre Sfânta Treime este greu de înţeles, spune arhimandritul Ilie Cleopa, dar este spre folosul nostru să înţelegem câte ceva.
Este absolut necesar să cunoaştem despre Sfânta Treime cât este cu putinţă omului. Dar oricât am învăţa, nu-i destul căci nici îngerii, nici heruvimii, nici serafimii nu pot dogmatisi şi teologhisi despre Preasfânta Treime, însă toţi suntem datori să învăţăm cât putem, arăta părintele Cleopa.
Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut şi nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toţi veci, precum se naşte cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi Se trimite în lume prin Fiul.
O imagine a Sfintei Treimi suntem noi oamenii care avem minte, cuvânt şi duh, căci suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Creştinul este şi trebuie să fie permanent un locaş al Presfintei Treimi. Tatăl se sălăşluieşte mai ales în voinţa noastră. Iisus Hristos Cuvântul se odihneşte în mintea noastră. Iar Duhul Sfânt, pe Care Îl primim la botez, se odihneşte în inima noastră, arată părintele Ilie Cleopa.