13 mai - Ce sarbatoare este azi în calendar
Sarbatoare 13 mai - Zi importanta pentru crestinii ortodocsi.
Ortodoxe
Înjumătăţirea Cincizecimii; Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Sf. m. Glicheria. Apariţia Maicii Domnului la Fatima - 1917
Romano-catolice
Sf. Fc. Maria de la Fatima
Sfânta Muceniţă Glicheria, pomenită în calendarul creştin ortodox la 13 mai, era creştină din cetatea Trianopole, Tracia.
A trăit în vremea împăratului roman Antonin Pius (138-161), care deşi s-a dovedit un conducător echilibrat, sub presiunea mulţimii păgâne, şi în perioada lui au avut loc prigoane anticreştine care au făcut martiri pentru Hristos.
În acel timp se afla încă în vigoare rescriptul dat de împăratul Traian (98-117) împotriva creştinilor. Actul prevedea despre creştini să nu fie căutaţi din oficiu; dacă sunt însă denunţaţi şi dovediţi, să fie pedepsiţi; să fie lăsaţi liberi cei ce apostasiază de la Hristos; să fie respinse denunţurile anonime, ca ceva nedemn pentru vremea legiuitorului (nec nostri saeculi est).
Rescriptul va servi ca normă în urmărirea şi pedepsirea creştinilor până la Deciu (249-251).
Sfânta Glicheria care, împreună cu părinţii săi, venise de la Roma, unde tatăl său deţinuse funcţia de proconsul, în cetatea Trianopole, din Tracia, a mărturisit credinţa în Hristos în primul an al împăratului Antonin. A mers în faţa autorităţilor din acea cetate şi într-o adunare publică a mărturisit că este creştină.
A fost îndemnată să-i aducă ofrande lui Zeus, dar ea a dărâmat idolul. A fost prinsă şi supusă la chinuri, apoi a fost aruncată în temniţă. În cele din urmă a fost aruncată la fiare, în amfiteatru, unde şi-a sfârşit mucenicia. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Istoria creştină generală", Vasile Muntean, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române)