Zonă destinată ”exclusiv polițiștilor”, pe o șosea din Blaj! Șoferii riscă amenzi uriașe dacă nu se conformează
Poliția din Blaj face notă discordantă atunci când vine vorba despre regulile de la volan! Asta deoarece vorbim despre o zonă cu linie discontinuă creată "exclusiv" pentru oamenii legii pe o șosea din Transilvania, unde pot întoarce doar polițiștii, fără a exista, însă, un semn de circulație care să atenționeze șoferii în acest sens. Conducătorii auto mai puțin inspirați care se încumetă să încalce linia discontinuă sunt, astfel, amendați.
Într-o altfel de situație absurdă s-a aflat un șofer care a primit amendă pentru că întoars mașina într-o zonă destinată doar poliției, relatează alba24.ro. Deși nu există un indicator în zona respectivă care să atenționeze șoferii că virajul la stânga este interzis, polițiștii l-au amendat pe bărbat cu suma de 1.305 lei și 6 puncte de penalizare pentru că a încălcat legislația rutieră. Polițistul i-a transmis că este sancționat pentru că a încălcat marcajul dublu continuu, deși în zona în care a făcut manevra marcajul era discontinuu. Explicaţia agentului a fost că acest marcaj întrerupt este destinat doar angajaţilor poliţiei Blaj, lucru care nu este semnalizat cu un indicator rutier.
Șoferul a contestat procesul verbal de sancționare în instanța de judecată.
”La data de 24 martie 2023, în timp ce mă deplasam dinspre bld. Republicii am fost oprit de poliție şi sancționat pentru că am efectuat virajul la stânga încălcând marcajul longitudinal dublu, ce separă cele două sensuri de mers, prin efectuarea manevrei de întoarcere”, a susținut conducătorul auto, precizând că procesul verbal întocmit de oamenii legii nu ar fi fost conform cu realitatea.
Magistrații i-au dat dreptate șoferului mai ales că aceasta a adus probe la dosar care să ateste faptul că în zona respectivă virajul la stânga este permis.
”Pe Bulevardul Republicii pe segmentul de drum unde petentul a efectuat manevra de întoarcere, marcajul este întrerupt pe o scurtă porţiune de drum, după cum reiese din fotografiile depuse de petent la dosar. Totodată, raportat la susţinerea agentului constatator, respectiv la faptul că pe respectivul segment de drum, este permis virajul la stânga doar pentru autospecialele poliţiei, instanţa reţine că, în absenţa unui indicator care să interzică expres virajul la stânga şi pentru alte categorii de vehicule (ori intimata nu a făcut dovada unui astfel de indicator), fapta petentului de a vira la stânga pe segmentul de drum cu linia de marcaj întreruptă, nu constituie contravenţie”, au precizat magistrații.
Decizia Judecătoriei Blaj din data de 19 octombrie nu este definitivă și poate fi atacată în apel.