MENIU

Ziua Pompierilor 2024. Manifestări în Capitală: se inaugurează Muzeul Național al Pompierilor. Programul complet 

Ziua Pompierilor va fi marcată, vineri, în Capitală, dar şi în ţară, printr-o serie de manifestări.

Potrivit IGSU, la Monumentul Eroilor Pompieri din Capitală va avea loc o ceremonie solemnă de depunere de coroane pentru a aduce un omagiu eroilor pompieri care s-au jertfit pentru salvarea de vieţi.

Tot cu această ocazie, Muzeul Naţional al Pompierilor, care a fost supus unui proces de consolidare şi modernizare, va fi inaugurat, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

''Mâine, 13 septembrie, începând cu ora 11,00, va avea loc inaugurarea Muzeului Naţional al Pompierilor, în urma finalizării procesului de consolidare şi modernizare a acestui important edificiu de cultură, care atestă istoria pompierilor militari români'', informează IGSU.

În cadrul activităţii vor fi prezentate date şi informaţii despre clădirea Foişorului de Foc, dar şi despre proiectul care a facilitat amplul proces de restaurare.

Totodată, în toate subunităţile de pompieri este organizată Ziua Porţilor Deschise.

Ziua de 13 septembrie este dedicată pompierilor din România şi marchează comemorarea luptei eroice din 1848, când pompierii din Bucureşti au jucat un rol crucial în apărarea Revoluţiei împotriva trupelor otomane.

Această zi subliniază curajul şi devotamentul pompierilor în protejarea comunităţii şi este un moment de recunoaştere şi apreciere pentru eforturile lor continue în salvarea vieţilor şi protejarea bunurilor, arată sursa citată.

Astfel, în fiecare an, pe 13 septembrie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate desfăşoară o serie de activităţi menite să păstreze vie atât memoria eroilor, cât şi spiritul lor de sacrificiu.

Pe lângă activităţile desfăşurate la nivel central, vor avea loc evenimente similare în toate judeţele ţării.

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene vor organiza, în perioada următoare, ceremonii de depunere de coroane, activităţi de informare în spaţii publice şi evenimente de tipul Porţi Deschise.