Ziua Luptătorului Antiteroris, celebrată de SRI cu depuneri de coroane de flori
Serviciul Român de Informații (SRI) a celebrat vineri, 18 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, prin depuneri de coroane de flori la Monumentul Luptătorului Antiterorist.
La ceremonialul militar au fost prezenți directorul SRI, Eduard Hellvig, directorii adjuncți, membri ai familiilor eroilor, cadre militare în rezervă din structuril de prevenire și combatere a terorismului, angajați ai Serviciului și exponenți ai societății civile.
Au fost depuse coroane de flori din partea conducerii SRI, a organizaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere şi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au făcut sacrificiul suprem în lupta pentru prevenirea şi combaterea terorismului.
În cadrul evenimentului, Eduard Hellvig, directorul SRI, a evocat faptul că “liniștea de care cu toții ne bucurăm astăzi în România o datorăm celor care, de-a lungul istoriei de peste 40 de ani a antiterorismului românesc, și-au făcut în fiecare zi datoria de pavăză pentru semenii lor”.
"E un moment special din istoria Serviciului, un moment în care încercăm cu toții să ne comemorăm eroii, să ne aducem aminte de lucrurile importante din istoria noastră și să nu îi uităm niciodată pe cei care au slujit această națiune. Pentru mine este un moment emoționant și onorant. Nu cred că există cuvinte care să exprime cu adevărat întregul nostru respect față de eroii noștri. Ceea ce sigur știu că trebuie să facem este ca de fiecare dată — așa cum ne întâlnim în fiecare an în decembrie — să facem și în viitor. Istoria, viața și națiunea ne obligă ca aceste momente să facă parte din existența noastră. Este obligatoriu ca cei tineri, care vin și slujesc această națiune, să înțeleagă ce greu s-au obținut democrația și libertatea", a spus Eduard Hellvig.
Totodată, directorul SRI și-a exprimat speranța că anul viitor nu va aduce nicio "surpriză strategică" și a mulțumit tuturor instituțiilor din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, subliniind că numai împreună pot preveni orice formă de terorism din România.
"Trăim momente extrem de complicate și la nivel internațional. Terorismul a căpătat noi forme, din ce în ce mai urâte. Astăzi aș vrea să aduc mulțumiri foștilor ofițeri, subofițeri, să aduc mulțumiri actualilor ofițeri și subofițeri, tuturor oamenilor de intelligence care fac zi de zi, în anonimitate, toate eforturile ca să avem o societate liniștită, fără niciun eveniment de terorism în România. Dacă până azi nu am avut nicio surpriză strategică este meritul acestor ofițeri de intelligence, care sacrifică viața de familie pentru a asigura liniștea cetățenilor României", a spus el.
De asemenea, cu ocazia evenimentului, au fost amintite provocările actuale pe care această unitate de elită a Serviciului Român de Informații este chemată să le înfrunte în beneficiul cetăţenilor României.
“În lume nu mai există niciun loc ferit de pericole, focarele de conflict se multiplică, ameninţările la adresa României nu mai sunt generale, difuze, ci, din păcate, au devenit tot mai pregnante, iar încercările de a comite acte violente s-au înmulţit”, se arată în comunicatul SRI.
Conducerea a Serviciului le-a mulţumit tuturor ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor care au ales să îşi facă datoria cum se cuvine în această profesie nobilă, deopotrivă frumoasă şi periculoasă.