MENIU

Ziua Îndrăgostiţilor, una dintre cele mai depresive sărbători

Ce greseli să nu faci de Ziua Indrăgostiților

Sărbătorile şi aniversările sunt momente fericite pentru majoritatea oamenilor, însă ele pot declanşa reacţii neplăcute în cazul persoanelor depresive, iar simptomele se pot manifesta cu câteva săptămâni înainte şi pot continua mult timp după aceea, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit psihologului Deborah Şerani, orice fel de eveniment poate cauza apariţia sau înrăutăţirea episodului de depresie. Aceasta sfătuieşte persoanele predispuse depresiei să îşi creeze un calendar în care să încercuiască datele întâmplărilor sau sărbătorilor ce le aduc sentimente negative, dar şi pozitive. În acest mod, persoanele pot avea un mai mare control asupra sentimentelor care le încearcă în apropierea unor astfel de evenimente şi vor putea să le depăşească mai uşor.

Conform Google Trends, în 2014, cele mai multe căutări ale cuvintelor "depresie", "anxietate", "durere", "stres" şi "epuizare" au avut loc pe 23 aprilie. Numărul de căutări pentru aceste cuvinte creşte în timpul primăverii şi al toamnei, iar în timpul verii şi al iernii scade. Primăvara este una dintre cele mai depresive perioade ale anului, schimbările de temperatură şi schimbarea programului zilnic al unei persoane putând fi declanşatoare ale depresiei.

Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă sunt pentru mulţi oameni cauze ce pornesc un episod depresiv. Oamenii sunt crescuţi cu concepţia că sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai fericite momente ale anului, însă specialiştii spun că nu este deloc aşa. Cei mai mulţi oameni au aşteptări foarte mari de la clipele petrecute de sărbători, aşteptări ridicate din cauza promovării nerealiste a unui Crăciun ideal, fie în filme, fie în reclame.

Mai mult pe MEDIAFAX.

Mai multe articole despre:
Ziua îndrăgostiţilor depresie Valentine's Day