ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Elevii şi profesori nu merg la şcoală
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Pe 5 octombrie, în întreagă lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei. Evenimentul ţine să ne reamintească faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale. Miercuri, 5 octombrie, elevii nu vor merge la cursuri, însă vor fi organizate diverse activități care se vor stabili la nivelul fiecărei școli în parte.
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Elevii nu vor merge la cursuri miercuri, pentru a celebra Ziua Internaţională a Educaţiei. Vor fi organizate, totuși, diverse activități care se vor stabili la nivelul fiecărei școli în parte.
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Felul în care este marcată această sărbătoare rămâne la latitudinea unităţilor de învăţământ.
UNESCO a stabilit pe 5 octombrie Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului.
ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI 5 octombrie. În 1994, în data de 5 octombrie, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a Recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic.
Prin urmare, UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora.
ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI 5 octombrie. În România, printr-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 – 2017, miercuri, cursurile conform programului obişnuit, vor fi suspendate.
PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! TOATE OFERTELE CU REDUCERI POT FI CONSULTATE AICI!
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.
Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind World Teachers' Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants în franceză. În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt sărbătorite la sfârșitul săptămânii, în timp ce altele sunt celebrate în timpul zilelor lucrătoare.
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Potrivit structurii acestui an şcolar, "unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)".
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie. Rata abandonului şcolar creşte de la un an la altul
Rată abandonului şcolar creşte de la un an la altul, iar sărăcia pare să fie motivul principal pentru care elevii români renunţă la studii şi pentru care părinţii lor îi retrag de la şcoală.
ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI 5 octombrie.Cele mai periculoase consecinţe ale sărăciei în România se reflectă în abandonul şcolar, unul dintre cele mai serioase motive de îngrijorare subliniat în raportul asociaţiei Salvaţi Copiii România.
Asociaţia arată că peste jumătate din copiii români (52,2% mai exact) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Asta în timp ce în restul statelor europene, rată sărăciei este de 28%, raportul Salvaţi copiii arătând că resursele alocate pentru educaţie, sănătate şi protecţie socială sunt scăzute, ceea ce creşte cu atât mai mult vulnerabilitatea copiilor care provin din familii defavorizate.
ZIUA EDUCAŢIEI 5 octombrie.Acelaşi raport arată şi că aproape 366.000 de copii cu vârstă între 3 şi 17 ani nu urmau în anul 2013 nicio formă de învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional).
Eurostat arată că la finalul anului şcolar 2014-2015, a crescut rată părăsirii timpurii a şcolii cu 1,8%, ajungând în doi ani la 19,1% de la 17,3%.
ZIUA EDUCAŢIEI MONDIALĂ 5 octombrie. Raportul analizează şi situaţia minorilor rămaşi singuri acasă. Inspectoratele şcolare arată că la finalul anului 2015 au identificat un număr mult mai mare de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate - 212.352, decât cel înregistrat în evidenţele serviciilor publice de asistenţă socială - 85.194.
Diplome de apreciere pentru profesorii cu performanţe din judeţul Galaţi, de Ziua Educaţiei
ZIUA EDUCAŢIEI MONDIALĂ 5 octombrie. Aproape 70 de profesori din judeţul Galaţi, care au avut performanţe cu elevii la olimpiadele naţionale, vor primi, miercuri, de Ziua Educaţiei, diplome de apreciere, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).
Purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Oana Enache, a declarat, marţi, pentru News.ro, că 68 de profesori coordonatori ai căror elevi au obţinut premii şi menţiuni la etapele naţionale ale olimpiadelor vor primi, miercuri, de Ziua Educaţiei, diplome de apreciere.
”Va exista o festivitate de premiere a profesorilor care au obţinut performanţe şcolare deosebite în anul şcolar anterior, manifestare care va avea loc la Colegiul Elena Doamna. Sunt circa 68 de profesori coordonatori care au obţinut cu elevii premii şi menţiuni la nivel naţional, la etapa naţională a olimpiadelor din calendarul Ministerului Educaţiei, fiind vorba despre acele olimpiade finanţate de minister. Profesorii vor primi diplome de apreciere a activităţii, nu vor primi bani”, a spus Oana Enache, potrivit news.ro.
ZIUA EDUCAŢIEI MONDIALĂ 5 octombrie. Reprezentanta ISJ Galaţi a mai afirmat că nu se vor ţine cursuri în acele unităţi de învăţământ unde există stipulat în contractul colectiv de muncă faptul că Ziua Educaţiei este liberă.
”Se susţin activităţi în şcolile în care nu există stipulat în contractul colectiv de muncă faptul că această zi este zi nelucrătoare, iar cele care au stipulat acest lucru, vă daţi seamă, că, potrivit contractului, automat au zi liberă. Diferă de la o şcoală la alta”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi.
ZIUA EDUCAŢIEI MONDIALĂ 5 octombrie. Totodată, a adăugat Enache, reprezentanţii unităţilor de învăţământ pot decide organizarea unor activităţi de apreciere a performanţei cadrelor didactice sau a altor activităţi legate de sărbatorirea acestei zile.