MENIU

Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Rezultate finale: Cîțu - 2.878 de voturi, Orban - 1.898

Florin Cîțu, noul președinte PNL

Florin Cîțu a câștigat cursa pentru șefia PNL, în urma numărării tuturor voturilor. Potrivit Realitatea Plus, Cîțu a obținut 2828 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a primit 1896 de voturi. Alte 72 de voturi au fost declarate nule. 

Altfel spus, actualul premier și-a asigurat 60% din voturile celor aproape 4850 de delegați la congresul PNL, iar Ludovic Orban a obținut 40%. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

UPDATE: S-a încheiat votul. Cei peste 4.800 de delegați și-au ales liderul, iar în aceste momente se numără voturile.

Primii delegați au ajuns deja la eveniment. Și președintele PNL - Ludovic Orban a venit în jurul orei 9.00. El a făcut o baie de mulțime și fotografii cu susținătorii săi. Între primele sale declarații, președintele PNL și-a exprimat încrederea că vor fi respectate procedurile de vot.

Orban a explicat şi de ce nu putea fi organizat un congres online. „Nu era posibil, chiar şi modificările statutare pe care le vom adopta astăzi care permit în situaţii excepţionale organizarea de foruri statutare prin sistem online, ele nu se pot organiza în cazul acelor foruri statutare la care se votează secret, pentru că nu există un sistem foarte clar de organizare a secretului votului”, a afirmat Ludovic Orban.

El a precizat că în ultima săptămână a vorbit cu 1.800 de delegaţi la congres. „Numai în ultima săptămână am vorbit cu aproximativ 1.800 de delegaţi personal, dar de-a lungul campaniei am vorbit cu fiecare delegat în parte de cel puţin o dată, dacă nu de două, trei ori, de patru, de cinci ori şi chiar de zece ori”, a declarat preşedintele PNL.

La Romexpo a ajuns și europarlamentarul Rareș Bogdan. Acesta a declarat că Florin Cîțu va câștiga alegerile pentru președinția PNL și că va rămâne premier.

Emil Boc, suținătorul lui Florin Cîțu, a spus: „Mizăm pe o competiție decentă, normală, firească. Lucruri care ne-au divizat azi să rămânp în urmă". 

Premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă, la Romexpo, că: „A fost o cursă dificilă, este adevărat, însă una bună pentru PNL. După ziua de azi PNL va fi mai puternic, mai unit și mai pregătit”.

Deputatul Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL și susținător al lui Ludovic Orban, a ajuns la rândul său la Romexpo. Acesta a comentat că liberalii au astăzi de ales pentru viitorul partidului, între o „soluție” și „o problemă”.

La Romexpo, a ajuns de puține momente și președintele Klaus Iohannis

Acesta a fost întâmpinat la intrare de cei doi candidați la șefia PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu. Ei l-au acompaniat pe șeful statului până în primul rând al sălii. La intrarea șefului statului în Romexpo, delegații au scandat „Orban! Orban!”.

Ludovic Orban i-a spus lui Klaus Iohannis: „E o atmosferă senzațională”.

Iohannis, nemulțumit de campania internă din PNL

„​Ne aflăm într-un punct de inflexiune. Nu a fost o campanie internă așa cum ne-am fi dorit. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei mai multe discuții aplicate. Sub scuza dezbaterii nu se pot ascunde atacuri la persoană și derapaje. Astfel de atitudini nu ar trebui să vedem niciodată. S-au spus lucruri grave, s-au spus lucruri dure care sapă credibilitatea unui partid puternic”, a spus președintele.

Discursul lui Iohannis a fost întrerupt permanent de aplauze și ovațiuni la adresa lui Ludovic Orban. Delegații au strigat: „Orban”, „Orban”, la fiecare puză și chiar peste discursul președintelui Iohannis.

În sala Romexpo, pe primul rând stau așezați: Ludovic Orban, Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Kelemen Hunor, Cristian Diaconescu, Robert Soghiartău, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Nelu Tătaru.

Iohannis a plecat de la Congresul PNL însoţit de scandările „Orban!”, „Orban!”

Preşedintele Iohannis a plecat sâmbătă de la Congresul PNL, însoţit de scandările „Orban!”, „Orban!” contracarate de un timid „Florin, preşedinte!”

 Iohannis a plecat de la Romexpo, fiind condus de cei doi candidați la şefia PNL.

Cristian Diaconescu: E nevoie de o Românie în care nu au loc hoția și prostia

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, le-a transmis liberalilor că formațiunea are „datoria” să întărească dreapta pe fondul „expansiunii extremismului”.

„Romania e parte a familiei occidentale, are cele mai puternice garantii de securitate din istoria sa. Weber si Lopez s-au adresa dvs. dar va asigur ca ce se intampla aici e urmarit de marile capitale occidentale care sunt adevaratii nostri parteneri. E clar ca avem nevoie de o reforma si dvs aveti o responsabilitate. E nevoie de o romanie moderna in care nu au loc hotia si prostia. PMP e alaturi de PNL in PPE, avem o colaborare foarte buna inclusiv cu UDMR. Avem datoria sa intarim dreapta, cand vedem o expansiune a extremismului, avem datoria sa consolidam statul de drept”, a declarat Cristian Diaconescu.

Kelemen Hunor, apel la responsabilitate

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a făcut apel la responsabilitate din partea tuturor politicienilor.

„Împreună cu PNL suntem în marea familie PPE, suntem parteneri de guvernare. Am învățat că într-o coaliție este nevoie de răbdare, este nevoie de discuții, de compromis. Îmi doresc să nu renunțăm la parteneriat, să nu renunțăm la guvernare, să trecem peste orgoliile personale”, a spus Hunor.

Florin Cîţu nu a fost lăsat să îşi susţină moţiunea: S-a strigat „Demisia”

Premierul Florin Cîţu nu a fost lăsat să îşi susţină moţiunea „România Liberală” la Congresul la care candidează pentru preşedinţia partidului. Din sală s-a strigat „Demisia”. A intervenit Ludovic Orban, care a cerut delegaţilor să fie lăsat Cîţu să îşi prezinte moţiunea.„Nu e nevoie”, i-a spus Cîţu.

„Nu facem compromisuri. Ne dezicem de orice face PSD. Vă mai promit ceva, niciodată, dar niciodată n-o să pun în pericol parteneriatul cu Klaus Iohannis. Cei care susțin acest lucru, sunt ipocriți. Acest parteneriat este garantul guvernării liberala până în 2024”, a spus Cîțu.

Rareș Bogdan i-a mustrat pe fanii lui Orban

„Dușmanii sunt în afară, nu aici. Îi rog pe colegii mei din Brașov, Dâmbovița, Sectorul 3, Vrancea și Argeș să îi respecte pe toți delegații la Congres. Unitate! E absolut normal să susțineți un candidat, dar se va vedea la vot. Nu cred că 5 județe puteți să rechiziționați o sală bazându-vă pe bunul simț al celorlalți. Încetați, demisia nu se striga în aceasta sala, ca e guvernul nostru, noi nu suntem PSD-isti”, a zis Rareș Bogdan.

Orban, îndemn pentru liberali să-l voteze: Avem de ales între o variantă relativ bună și una evident proastă

Ludovic Orban i-a îndemnat pe delegații prezenți la Congresul PNL să-l voteze pe el, precizând că el ține unit partidul, pe când Florin Cîțu împreună cu echipa sa au făcut ca PNL să piardă 8 procente în intenția de vot și 11 procente în favorabilitate.

„Mie mi se pare evident. Noi nu mai avem de ales ca în urmă cu 3 luni între o variantă bună și una mai puțin bună. Din păcate astăzi avem de ales între o variantă relativ bună și una evident proastă, iar ei vă îndemn să votați nu cu cel care care a provocat criza, ci cu cel care are puterea să soluționeze criza și să mențină PNL la guvernare.

Vă îndemn să votați nu cu acela care de 3 luni s-a dus în cap, ci cu acela care păstrează o cotă de încredere semnificativă fiind pe primul loc între liderii politici. Eu vă îndemn să-l votați pe acela care ține unit PNL, nu pe acela care a inventat o echipă care de cînd a apărut pe scena publică, PNL a pierdut 8 procente în intenția de vot și 11 procente în favorabilitate”, a spus Ludovic Orban.

Congres PNL în plin scenariu ROȘU - Restricțiile anti-COVID-19 au intrat în vigoare, în Capitală. DOCUMENT

Ludovic Orban candidează, la congres, cu moţiunea Forţa Dreptei, iar Florin Cîţu cu moţiunea România Liberală

Pe 30 mai, premierul Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL, afirmând la acea vreme că partidul are nevoie de un suflu nou.

Ludovic Orban, care anunţase anterior că va candida pentru un nou mandat, a salutat atunci decizia lui Cîţu, arătând că va fi o competiţie fair play, un festival al democraţiei. Dar, în timpul campaniei electorale interne, cei doi şi-au adus mai multe critici şi acuzaţii reciproce.

PNL, cel mai vechi partid

Partidul Naţional Liberal este cel mai vechi partid politic din România. A fost înființat la 24 mai 1875, sub conducerea lui Ion C. Brătianu. În 1947 şi-a întrerupt activitatea după ce pluralismului politic a fost interzis de către regimul communist. A fost reînființat în ianuarie 1990. În ultimii 30 de ani, a fost marcat de numeroase sciziuni şi reunificări. După căderea comunismului, PNL a fost condus de 11 președinți. 

După Revoluția din 1989, Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu și Radu Câmpeanu repun bazele PNL.

În noiembrie 1991, PNL pune bazele Convenţiei Democratice Române, alături de PNŢCD, PSDR, Partidul Ecologist, Alianţa Civică și UDMR. După jumătate de an, Câmpeanu decide ieşirea PNL din CDR.

În 1993, la șefia PNL vine Mircea Ionescu Quintus, fapt care atrage un val de nemulţumiri în partid.

Mircea Ionescu-Quintus obține un al doilea mandat în fruntea PNL în mai 1997, iar funcţia de prim-vicepreşedinte îi revine lui Valeriu Stoica. Peste doar un an și jumătate, Stolojan ajunge la șefia PNL.

Anii 2003 – 2004 marchează înfințarea Alianţei Dreptate și Adevăr, formată din PNL și Partidul Democrat.

În octombrie 2004, Theodor Stolojan se retrage din fruntea PNL și din cursa prezidențială, invocând motive de sănătate. Candidatul Alianței DA pentru Cotroceni devine Traian Băsescu.

Conducerea PNL e preluată de Călin Popescu Tăriceanu, până în 2009.

În acești ani, Tăriceanu îi exclude din partid pe Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. Valul de demiteri se finalizează cu lansarea, de către Stolojan, a Partidului Liberal Democrat. PLD va fuziona ulterior cu PD-L ul lui Băsescu, luând naştere Partidul Democrat Liberal.

La Congresul din martie 2009, Călin Popescu-Tăriceanu e înlocuit la şefia PNL de Crin Antonescu.

Sub conducerea lui Crin Antonescu, liberalii se alianză cu Partidul Conservator, dar și cu PSD. În 2011 ia ființă Uniunea Social Liberală. USL intră la guvernare, în mai 2012, după ce răstoarnă prin moțiune de cenzură Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. La alegerile din decembrie 2012, USL câştigă majoritatea parlamentară și formează Guvernul Ponta 2.

Crin Antonescu e reconfirmat președinte al PNL în februarie 2012, iar prim-vicepreședinte devine primarul Sibiului Klaus Iohannis.

În urma nemulțumirilor din coaliție, PNL decide să se retragă de la guvernare și să rupă USL. Singuri, obțin un scor de doar 15% la europarlamentarele din 2014, iar rezultatul slab îl face pe Crin Antonescu să demisioneaze din partid.

La Congresul din 28 iunie 2014, preşedinte al PNL e ales Klaus Iohannis. Se adoptă și fuziunea cu PDL, iar Iohannis devine candidatul la prezidenţiale al Alianţei Creştin Liberală.

După câștigarea prezidențialelor de către Klaus Iohannis, Alina Gorghiu vine la șefia PNL. Demisionaeză în decembrie 2016, invocând rezultatele slabe de la alegerile parlamentare.

Interimar e numită Raluca Turcan, care ocupă funcția până în iunie 2017, când e ales președinte al PNL Ludovic Orban.

La europarlamentare din mai 2019, PNL se situează pe primul loc, cu un scor de 27% din voturi, obţinând astfel cel mai bun rezultat al său după 1989.

După demiterea Guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură, Orban e desemnat premier.