MENIU

ZILE LIBERE: Cât vor sta românii acasă de Crăciun şi Revelion

ZILE LIBERE: Cât vor sta românii acasă de Crăciun şi Revelion

Minivacanţa de 1 decembrie constituie astfel o predeschidere a sezonului, dând tonul vacanţelor de sărbători şi de iarnă. În această săptămână, salariații au cinci zile libere, însă lucrurile se schimbă de sărbători, când numărul de libere se diminuează.

Guvernul a adoptat, miercurea trecută, o Hotărâre prin care ziua de 2 decembrie va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public. Bugetarii vor avea cinci zile libere consecutive, de pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, până duminică, 4 decembrie. Potrivit hotărârii Executivului, liberul din 2 decembrie va fi recuperat pe 17 decembrie, în ultima sâmbătă dinaintea Sărbătorilor. De Crăciun şi Revelion, românii vor avea însă doar câte o zi liberă.

Anul viitor, va fi liberă şi ziua de 24 ianuarie, legea în acest sens fiind publicată în Monitorul Oficial din 13 octombrie 2016. De asemenea, proiectul de lege prin care data de 1 iunie, Ziua Copilului a fost stabilită zi liberă nelucrătoare a fost adoptată de Parlament.

Codul muncii prevede că anumiţi salariaţi sunt nevoiţi să se prezinte la muncă inclusiv în zilele de sărbătoare legală. Aceştia trebuie să beneficieze, conform legii, de compensaţii.

Unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică îşi menţin activitatea în aceste zile, în baza unor programe de lucru stabilite de Executiv. „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”, se precizează în actul normativ.

Totodată, nu se acordă timp liber nici în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. În aceste situaţii, angajaţilor trebuie să li se asigure, în următoarele 30 de zile, compensarea cu timp liber corespunzător. Dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Angajatorii care nu asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau care nu acordă sporul salarial menţionat riscă să primească amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul angajatorilor care se ocupă, în centrele comerciale, cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare, chemarea la muncă a salariaţilor în zilele de sărbătoare legală este posibilă doar cu acordarea compensaţiilor impuse de lege.

ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2016:

– Sfântul Andrei (miercuri, 30 noiembrie)

– Ziua Naţională a României (joi, 1 decembrie)

- 2 decembrie (se recuperează)

– Crăciunul sau Nașterea Domnului (duminică și luni, 25 și 26 decembrie)

Sărbători legale în 2017. Câte zile libere vor avea românii la anul

Anul viitor, românii au 14 zile de sărbătoare, nelucrătoare. Doar 11 însă pică în timpul săptămânii:

ZILE LIBERE 2017

1 ianuarie (duminică), 2 ianuarie (luni) — Anul Nou

24 ianuarie (marți) – Ziua Unirii Principatelor Române

16 aprilie (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele ortodox

1 Mai (luni) — Ziua Muncii

1 Iunie (joi) – Ziua Copilului

4 iunie (duminică), 5 iunie (luni) — Rusalii

15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri) — Ziua Națională a României

25 decembrie (luni), 26 decembrie (marţi) — Crăciunul

ZILE LIBERE 2017. Primele zile libere din 2017 sunt 1 şi 2 ianuarie (duminică şi luni), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (marţi ) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 16 şi 17 aprilie (duminică şi luni). În 2017, Paştele catoloc pică în aceeaşi zi cu cu Paştele ortodox.

Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2017, în zilele de 4 iunie – 5 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de marţi.

ZILE LIBERE 2017. Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

ZILE LIBERE 2017. De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Sursa: ziarulevenimentul.ro