MENIU

Zi IMPORTANTĂ pentru viitorul european al Republica Moldova! Ce anunț va face Maia Sandu

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, trimite, astăzi, chestionarul completat de aderare la Uniunea Europeană a țării sale. Chestionarul reprezintă radiografia situaţiei de moment a Republicii Moldova, care indică cât este de pregătit acest stat pentru aderarea la UE. Documentul va fi transmis de Maia Sandu ambasadorului UE la Chișinău, Janis Mazeiks, în cadrul unei ceremonii de transmitere ce va avea loc la Președinție, începând cu orele 11:00.

Republica Moldova a primit chestionarul de la Comisia Europeană pentru completare pe data 11 aprilie, în Luxemburg. Documentul i-a fost transmis vicepremierului și ministrului de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu,, de către comisarul pentru vecinătate şi extindere Olivér Várhelyi, relatează G4Media.ro.

Am reiterat că suntem parte a Europei nu doar geografic, dar şi prin identitatea pe care o purtăm, valorile pe care le împărtăşim, prin limba română, limba oficială a UE pe care o vorbim, şi prin istoria comună pe care o avem”, a declarat atunci Nicu Popescu.

Pe 3 martie, Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, au semnat în comun cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Decizia a fost luată în contextul în care la 28 februarie, Kievul a semnat cererea de aderare, în contextul invaziei militare a Rusiei în această țară. O cerere similară a fost depusă și de Georgia. Ucraina a depus deja chestionarul încă de la începutul acestei săptămâni și se așteaptă la un proces accelerat de aderare la UE în viitorul apropiat.