MENIU

Zi decisivă pentru Băsescu: Magistrații decid dacă redeschid dosarul Flora, cu prejudiciu uriaș

Tribunalul București decide, joi, dacă admite cererea procurorilor de redeschidere a dosarului Flora, în care fostul președinte Traian Băsescu este acuzat de abuz în serviciu, faptă săvârșită în perioada în care ocupa funcția de primar general al Capitalei. Prejudiciul în această cauză se ridică la 100 de milioane de euro.

Mai exact, Băsescu este acuzat de oamenii legii că ar fi retrocedat ilegal un teren de 40.000 de metri pătrați din Sectorul 1 al Bucureștiului, mai exact în zona Dămăroaia, către presupuși moștenitori ai fostei moșii Băneasa Dămăroaia.

Denunțul în acest caz a fost făcut de Cătălin Năstase, vicepreședinte al Uniunii Arabilor din România.

Ancheta penală în acest dosar a vizat mai mulți angajați ai Primăriei Municipiului București, însă, până în prezent, faptele s-au prescris.

În cazul lui Traian Băsescu, însă, prescrierea nu s-a realizat întrucât ancheta a fost întreruptă de cele două mandate de președinte.

Mai multe articole despre:
Băsescu dosarul flora mosia damaroaia