Zi DECISIVĂ pentru americani. Astăzi s-ar putea lua decizia în privința vaccinului antiCovid
Zi importantă pentru americani, care urmează să afle astăzi dacă se pot vaccina sau nu cu vaccinul Pfizer/BioNTech, relatează Mediafax.
Şansele ca serul să primească o autorizaţie provizorie sunt mari, Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a publicat deja un raport preliminar în care spune că vaccinul este eficient.
Dacă vaccinul va fi aprobat, campania de vaccinare ar putea începe chiar la începutul săptămânii viitoare.
Cele 50 de state americane, opt teritoriii, şase aglomerări urbane şi cinci agenţii federale vor primi doze de vaccin proporţional cu populaţia pe care trebuie să o vaccineze.
Aceasta pare să nu fie singura veste bună pentru americani, și asta pentru că săptămâna viitoare ar putea primi undă verde şi vaccinul Moderna.
Statele Unite continuă să se afle pe prima poziție în topul celor mai afectate state de pandemia de coronavirus, atât în ceea ce privește numărul de cazuri raportate de la începutul pandemiei și până în prezent, cât și numărul de decese asociate infecției cu SARS-CoV-2.