Zi decisivă în Parlament pentru moțiunea de cenzură - MÂINE se reunește plenul
Parlamentul se reunește, mâine, la ora 16:00, într-o ședință comună pentru citirea moțiunii de cenzură. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, această variantă a fost discutată între șefii celor două camere, Ludovic Orban și Anca Dragu. În paralel, parlamentarii din tabăra lui Florin Cîțu susțin că nu se vor prezenta la ședința de plen.
Ședința a fost convocată de președinții celor două Camere. Lucrurile sunt clare, în acest moment: s-au scurs cele 5 zile din momentul depunerii moțiunii de cenzură. Pe 3 septembrie, moțiunea a primit număr de înregistrare în Biroul Permanent al Senatului. Tabăra Cîțu spune, însă, că procedura parlamentară este ilegală și vrea să sesizeze Curtea Constituțională pe tema existenței unui conflict între Guvern și Parlament.
Pe de altă parte, un alt demers al aripii PNL Cîțu, delegarea unei comisii de verificare a semnăturuilor depuse online în favoarea moțiunii se pare că a fost abandonat, după ce semnăturile au fost confirmate de titulari și nu a existat nicio solicitare de retragere a lor.
Azi este ultima zi în care moțiunea poate fi citită în plen. Ludovic Orban a Orban anunța marți că premierul Florin Cîțu a fost informat, oficial, asupra demersului USR Plus și AUR.