MENIU

Zi decisivă în dosarul Raisei, fetița accidentată mortal de un polițist, pe trecerea de pietoni - ce arată raportul de expertiză

accident raisa
accident raisa

Zi importantă în dosarul morții Raisei, fetița accidentată mortal pe o trecerea de pietoni din București de un agent de poliție. Acesta circula cu viteză de trei ori mai mare față de limita legală, în momentul impactului, arată datele din expertiza tehnică depusă marți la Parchet. Agentul poate contesta, însă, rezultatul acestei expertize. 

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, cel care reprezintă familia fetiței, în urma expertizei tehnice a autoturismului a rezultat faptul că acesta avea viteza de 88 de kilometri pe oră și nu există urme de frânare înainte de impactul care i-a fost fatal Raisei și a rănit-o grav pe o altă fetiță.

Alte detalii, coroborate din declarațiile martorilor, indică faptul că polițistul nu era atent la drum, ci se uita la telefon. Cu toate acestea, tânărul ofițer nu mai este nici măcar sub control judiciar, a precizat avocatul familiei fetiței, ceea ce însemnă că poate să șofeze și chiar să părăsească țara.

O decizie inexplicabilă mai adaugă avocatul, după ce polițistul a accidentat mortal o fată, iar pe alta a trimis-o spital în stare gravă.

În 13 ianuarie, fetiţele Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Potrivit procurorilor agentul nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.