Zgomotele care ne fac bine. Un loc aglomerat, în topul beneficiilor pentru sănătatea noastră
Cei mai mulţi dintre noi suntem afectaţi din cauza zgomotelor, însă există şi sunete care ne dau o stare de bine şi ne ajută să ne relaxăm.
Sunetul ploii este liniştitor pentru multe persoane, acesta aducând un sentment de protecție şi de linişte sufletească. Chiar există CD-uri cu sunete de ploaie, care aduc relaxarea.
Când torc, pisicile emit vibrații sonore liniștitoare și benefice. Stresul, insomnia şi stările de anxietate pot fi ameliorate în momentele în care ascultam o pisică torcând. Şi ciripitul păsărilor de dimineaţă ne poate da o stare de bine.
Indiferent de anotimp, zgomotul produs de apa oceanului sau a mării este unul dintre cele mai relaxante, adevărată terapie petru stres, anxietate și stări depresive. Un studiu efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea din Pennsylvania a arătat că persoanele care au obiceiul să asculte sunetul valurilor au un sentiment de securitate mai mare.
Susurul unui izvor de la munte face minuni pentru starea noastră de spirit, căci induce o stare de bine şi de linişte sufletească. Şi zgomotul pe care îl face apa unei fântâni arteziene poate să calmeze foarte repede stările nervoase.
Sunetul lemnelor care trosnesc în sobă sau în şemineu este unul dintre cele mai benefice pentru sănătate.
Potrivit unui studiu realizat în 2012, zgomotul de fundal dintr-o cafenea este benefic pentru sănătate. În timp ce la unele persoane stimulează creativitatea, pentru altele are un efect calmant.