MENIU

Zelenski NU cade în CAPCANA Rusiei! Prima reacție după negocierile de la Istanbul: Nu poți avea încredere decât într-un rezultat concret

Volodimir Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski recunoaște că semnalele care vin din cadrul negocierilor pe care le poartă zilele acestea echipele de oficiali care reprezintă Ucraina și Rusia "pot fi numite pozitive". Liderul de la Kiev face, însă, o observație extrem de pertinentă, spunânc că "aceste semnale nu înăbușă exploziilor obuzelor rusești".

Semnalele pe care le auzim de pe terenul de negociere pot fi numite pozitive. Dar aceste semnale nu înăbușă exploziile obuzelor rusești.

Sigur, vedem toate riscurile. Desigur, nu vedem niciun motiv să avem încredere în cuvintele vreunui reprezentant al statului care continuă să lupte pentru distrugerea noastră.

Ucrainenii nu sunt oameni naivi. Ucrainenii au aflat deja în aceste 34 de zile de invazie, dar și în ultimii opt ani de război în Donbas, că nu poți avea încredere decât într-un rezultat concret", este mesajul transmis, marți seara, pe Facebook, de președintele Zelenski.

Reacția liderului de la Kiev vine după ce Rusia a declarat, la finalul negocierilor de marți, de la Istambul, că își va reduce drastic activitatea militară concentrată pe Kiev și Cernihiv, semnalând un potențial progres major în discuțiile de pace.

Pentagonul nu este, însă, atât de optimist. Din contră, Departamentul Apărării al SUA spune că un număr mic de trupe rusești s-au retras într-adevăr din zona Kiev, dar aceasta este o redistribuire, nu o retragere a trupelor, așa cum anunțau reprezentanții delegației de la Moscova.