MENIU

Zelenski îi propune o nouă HARTĂ lui Putin - Teritoriile din Ucraina pentru neutralitatea dorită de Rusia

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei Foto: Profi Media

Volodimir Zelenski vine cu noi condiții pentru Vladimir Putin pentru a opri războiul  Rusiei în Ucraina.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condiţionat neutralitatea cerută ţării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas (est) şi a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014, relatează EFE, scrie agerpres.ro.

Într-un interviu difuzat de canalul de televiziune saudit Al Arabiya, Zelenski a afirmat că „ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea, şi ea ocupată”.

Zelenski a acuzat din nou Rusia, care somează Ucraina să se angajeze să nu adere la NATO şi să rămână neutră, că încearcă să fărâmiţeze ţara sa pe calea referendumurilor în teritoriile ocupate cu privire la independenţa acestora, după modelul celui desfăşurat în Crimeea în 2014, când a anexat peninsula.

Pe lângă eliberarea întregii ţări, preşedintele ucrainean a insistat că, pentru a accepta neutralitatea cerută de Moscova, sunt necesare „garanţii de securitate pentru ca Ucraina să nu mai facă obiectul unor atacuri similare pe viitor, precum şi alte tipuri de arme în cazul unui război ca cel de acum”.

Întrebat despre poziția sa cu privire la aderarea Ucrainei la NATO, Zelenski a declarat că țara sa a fost întotdeauna neutră față de blocurile și alianțele externe. El a spus însă că Kievul este pregătit să ia în considerare cererea Rusiei ca Ucraina să nu adere la alianța NATO, în schimbul garanției că Rusia nu îi va ataca teritoriul pe viitor. Zelenski a insistat, de asemenea, ca Rusia să recunoască suveranitatea Ucrainei asupra regiunilor Donbass și Crimeea, potrivit Al Arabiya.

Zelenski a mai spus că orice decizie în acest sens va fi supusă unui referendum la care va participa întregul popor.

Referitor la mersul negocierilor cu Rusia, Zelenski a spus că nnegociatorii ruşi nu au capacitatea de a lua decizii, iar ultimul cuvânt îl va avea mereu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, motiv pentru care şi insistă asupra unui dialog direct cu şeful statului rus.

Ucraina și Rusia au avut mai multe runde de negocieri din februarie, direct și prin internet, fără rezultate semnificative. Evoluțiile de pe front au împiedicat deseori aceste discuții, mai ales că luptele au escaladat în Mariupol și în estul țării. Rusia a început deja a doua etapă cu ofensiva în sud și sud-estul Ucrainei, pentru cucerirea Donbasului, dar și a zonei din sud, inclusiv orașele Mariupol, după ce controlează deocamdată Herson și Melitopol.