Zeci de persoane au fost testate negativ, apoi POZITIV pentru coronavirus, la căminul "Sf. Spiridon", din Galați
Situație revoltătoare – 50 de oameni testați negativ, apoi pozitiv de COVID. S-a întâmplat la căminul de stat "Sf. Spiridon", din Galați.
În ultimele doua zile, au fost confirmate nu mai putin de 53 de cazuri.
Ei au fost retestați după ce, inițial, rezultatele au ieșit negative.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a deschis în acest caz dosar penal asupra faptei de zădărnicire a combaterii bolilor.
"La data de 06.05.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmare mai multor articole din presa locală, potrivit cărora la nivelul Căminului de Bătrâni "Sf. Spiridon" Galaţi, mai multe persoane au fost infectate cu COVID-19, unele dintre acestea decedând, existând date că nu s-ar fi luat toate măsurile legale pentru prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase", transmite Parchetul Judecătoriei Galați.
108 de vârstnici au fost infectați, dintre care 16 au decedat, iar alte 28 de persoane din rândul personalului au fost, de asemenea, infectate.