Zeci de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore - Anunțul făcut de Salvamont
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 48 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, fiind salvate 52 persoane, dintre care 19 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.
Potrivit unui mesaj al Dispeceratului Naţional Salvamont, postat sâmbătă de Facebook, în ultimele 24 de ore s-au primit 48 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel: 11 apeluri pentru Salvamont Lupeni; 9 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov; 4 apeluri pentru Salvamont Gorj; 3 apeluri pentru Salvamont Harghita; 3 apeluri pentru Salvamont Predeal; 3 apeluri pentru Salvamont Prahova - Formaţia Azuga; 3 apeluri pentru Salvamont Maramureş.
De asemenea, câte 2 apeluri au fost la Salvamont Buşteni, Salvamont Bihor, Salvamont Alba, Salvamont Voineasa, şi câte unul la Salvamont Sibiu şi Salvamont Sinaia.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 52 persoane, dintre acestea 19 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.
S-au mai primit 30 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.