Zeci de pasageri, români şi străini, abandonaţi pe Aeroportul Otopeni de o companie aeriană
Zeci de pasageri ai companiei Air France, care ar fi trebuit să ajungă în această după-amiază la Paris, au fost abandonaţi pe Otopeni deşi aveau bilete de îmbarcare, informează Realitatea TV.
Oamenii au fost lăsaţi să facă check-in-ul, iar apoi au fost anunţaţi că nu mai pot pleca, fără să primească alte explicaţii. Angajaţii companiei AirFrance sunt în grevă până pe 2 august, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salarii. Greva vine în perioada foarte aglomerată a concediilor. Peste o mie de curse ar putea fi anulate și aproape 150.000 de oameni vor fi afectaţi.
A fost anulată o altă cursă, cea de la 17.55, o cursă Air France, şi o cursă Tarom către Paris, de la 17.50, a fost şi ea anulată.
Marius Geantă, pasager, a explicat, la Realitatea TV: "Ar fi trebuit să plecăm la 3 şi 10, am ajuns până la ultimul control de securitate şi am fost dus în partea stângă, fără nicio explicaţie, dar mi s-a interzis intrarea în avion.
Acum câteva minute Air France susţinea, într-un document oficial, că a vândut mai multe bilete decât ar fi trebuit să vândă pentru acest zbor. Air France nu este reprezentat pe Otopeni. A trebuit să insistăm până la obţinerea acestui document oficial prin care se recunoaşte că s-au vândut mai multe bilete. Mâine dimineaţă sunt primele locuri către Paris, vom vedea ce vom face. Probabil că alţi pasageri vor aştepta până mâine dimineaţă în aeroport, noi am renunţat la aceste planuri", spune pasagerul.