Zeci de mii de persoane evacuate din cauza incendiilor în statul american California
Zeci de mii de californieni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, vineri, în urma ordinelor de evacuare, în pofida unui val de căldură şi a pandemiei, din cauza incendiilor declanşate de fulgere, care fac ravagii în regiunile uscate de lipsa precipitaţiilor din zona San Francisco Bay şi din preajma acesteia, relatează Reuters.
Conform Agerpres, cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa în incendii, a anunţat în noaptea de joi spre vineri Departamentul Forestier şi de Protecţie la Incendii din California (Cal Fire).
Unităţile de pompieri sunt considerabil afectate de cel mai sever val de incendii declanşate de fulgere înregistrat în California în ultimul deceniu, unele echipaje de la sol luptându-se cu flăcările în ture de 72 de ore, în pofida eforturilor de a primi întăriri din afara statului. ''În lipsa rezervelor, ei fac doar ceea ce pot'', a declarat telefonic purtătorul de cuvânt al CalFire, Scott Ross, referindu-se la echipajele de pompieri care lucrează în mod normal în ture de 24 de ore. ''Suntem suprasolicitaţi'', a adăugat el.
Mai multe articole despre:
incendii sua