MENIU

Zeci de interlopi, dar și Florin Salam și Adi Minune, AMENDAȚI după ce au petrecut la comemorarea lui Emi Pian

30 de persoane au fost sancționate

Mai mulți interlopi, dar și maneliștii Adi Minune și Florin Salam au fost amendați, luni, de către polițiști după ce au participat la comemorarea lui Emi Pian, la vila acestuia de lângă Penitenciarul Rahova, potrivit unor surse judiciare. Nu mai puțin de 30 de persoane au fost sancționate.

Politia Capitalei a informat ca, in cursul zilei de luni, politistii Sectiei 19 s-au sesizat din oficiu cu privire la un eveniment in desfasurare, intr-o locuinta situata in zona de competenta.

"Astazi, 01 martie 2021, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti - Sectia 19 Politie s-a sesizat din oficiu cu privire la un eveniment in desfasurare, intr-o locuinta situata in zona sa de competenta. La fata locului s-au deplasat politisti, care au identificat peste 20 de persoane. La acest moment sunt aplicate masurile legale, in conformitate cu prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", a transmis luni, 1 martie, Politia Capitalei.

Nu mai putin de 30 de persoane au fost sanctionate.

"Au fost identificate si sanctionate contraventional cu amenda, pentru incalcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 30 de persoane. Cuantumul sanctiunilor se ridica la 21.000 lei", au transmis autoritatile.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, in varsta de 39 de ani, a fost injunghiat mortal, in august 2020, intr-un conflict intre mai multe persoane, in timpul unei partide de barbut.