MENIU

Zeci de descinderi, în 5 județe, la o rețea specializată în furt de autoturisme de lux

Zeci de suspecți au fost aduși pe audieri (foto: arhiva)

Aproape 50 de percheziții au avut loc miercuri, în Bucureşti şi în 5 judeţe, pentru anihilarea unei grupări care fura autoturisme de lux din străinătate şi le înmatricula, cu acte false, în România. Suspecţii se lăudau că au relații în cadrul primăriilor și în rândul unor funcţionari de la Registrul Auto Român.

”Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară şi 51 de mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa şi Mureş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi tăinuire”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Potrivit oamenilor legii, gruparea vizată și-ar fi făcut simțită prezența în 2020, când mai multe persoane specializate în furtul de autoturisme de lux din străinătate le-ar fi transportat şi înmatriculat pe teritoriul României, prin utilizarea de acte de provenienţă false.

Cercetările au mai arătat că unii membri ai grupării cereau bani în schimbul promisiunii că pot convinge angajaţi din direcţiile de taxe şi impozite ale unor primării şi Registrul Auto Român să înmatriculeze autoturismele, fără a face verificările necesare.