Zeci de copii, salvaţi de drumari din mijlocul nămeţilor (VIDEO)
Drumarii au intervenit pe DN 76 pentru a transporta în siguranță un grup de 52 de copii în localitatea Vârfurile, din județul Arad, după ce autocarul în care se aflau s-a defectat.
Drumarii de la districtul Vârfurile au fost cei care au descorpit autocarul blocat, în timp ce inspectau zona şi au intervenit pentru a-i prelua pe cei 52 de copii și pe profesorii acestora, anunţă un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Întregul grup a ajuns în siguranță la o pensiune din localitatea Vârfurile.
Transportul a fost efectuat cu o autoutilitară a drumarilor și două microbuze pentru transport școlar, puse la dispoziție de Primaria Vârfurile.
Un alt echipaj al Districtului Vârfurile se află la această oră la fața locului pentru a ajuta la tractarea autocarului defect.
În zonă ninge intens la aceasta oră, iar drumarii acționează in permanență pentru a menține circulația rutieră deschiăa.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pe pagina www.cnadnr.ro .