Zeci de bătrâni din Râmnicu-Vâlcea, abandonați de familii în cămin, de teama COVID-19. Ce au decis autoritățile
Situație incredibilă în Râmnicu-Vâlcea. Bătrânii dintr-un cămin au fost dați afară de autorități în plină pandemie de teamă, să nu se infecteze de la angajații căminului care fac zi de zi naveta. Ulterior, după ce și aparținătorii au refuzat să-i primească acasă, autoritățile au decis să-i țină în cămin.
Familiile bătrânilor refuză să-i primească înapoi acasă, de frică să nu-i îmbolnăvească.
"Vazand evolutia caminelor de batrani din alte state, unde au fost decese, am luat decizia, cu o luna inainte, sa restrictionam accesul in camin al apartinatorilor. Masura a fost foarte buna. Dar virusul evoluand, am considerat ca acesti batrani, 80 la numar, sa fie luati de apartinatori in aceasta perioada pentru a limina riscul. Sunt oameni care au 90-100 de ani. Din apartinatori, 76 au spus ca ii iau, apoi au spus ca acasa nu au conditii si ca prefera sa stea in camin. Mi se pare strigator la cer. Am decis sa tinem in continuare deschis caminul si sa-si dea si ei raspunderea. Avem medici, asistenti, e foarte greu sa-i verifici. E f greu. Ce faci, le pui mana pe frunte si vezi daca au temperatura? Nu exista suspiciuni de coronavirus in camin", a spus, intr-o interventie la Realitatea PLUS, primarul din Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău.
Intrebat daca au personal medical specializat care sa vina in permanenta la batrani, acesta a spus: "Da, avem aproepe 70 asistente, medici. Caminul este etalon. Medicul verifica in fiecare zi personalul, dar nu sunt acele teste care sa verifice. Avem echipamente de protectie, manusi, masti, tot ceea ce trebuie."