MENIU

Zece afgani, prinşi ascunşi într-un TIR, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Zece migranţi din Afganistan au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascunşi într-un TIR care a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

TIR-ul este înmatriculat în România şi era condus de un român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope în Germania, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad.

,,În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în compartimentul pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi zece cetăţeni străini. La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 14 şi 41 ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră", se arată în comunicat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, pentru a stabili dacă migranţii au fost ajutaţi în tentativa de trecere ilegală a frontierei.

Mai multe articole despre:
afgani tir nadlac politie de frontiera