MENIU

Zboruri anulate în Franţa, pe fondul grevei din sectorul public

Air France a precizat că va efectua toate zborurile de lungă distanţă de pe cele două aeroporturi din Paris, însă va opera doar 75% dintre zborurile pe distanţe scurte şi medii.

Compania Easyjet a anunţat că preconizează o serie de întârzieri şi anulări de curse şi că va informa direct clienţii afectaţi de modificări.

Compania de utilităţi EDF a precizat că a fost informată despre o grevă pentru ziua de marţi, începând cu ora locală 06:00 (07:00, ora României) şi până la ora 21:00 (22:00, ora României). Conducerea nu a specificat dacă acţiunea de protest va avea impact asupra producţiei de energie electrică.

Uniunea cadrelor didactice din învăţământul primar susţine că aproape jumătate din personalul şcolilor va fi, de asemenea, în grevă. Protestul este susţinut de toate sindicatele din sectorul public.

Sindicatele protestează faţă de decizia guvernului francez de a obliga angajaţii să suporte costurile pentru prima zi de concediu medical şi de a reduce schemele de ocupare a forţei de muncă.

În campania electorală, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să reducă forţa de muncă din sectorul public cu 120.000 de posturi.

Mai multe articole despre:
zboruri franta franţa zboruri zbor franţa