Zborul MH17: Cutiile negre ale avionului Malaysia Airlines au ajuns în Marea Britanie
Cutiile negre ale avionului Malaysia Airlines doborât joia trecută în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord au ajuns în Marea Britanie, a anunțat miercuri comisia specială de investigații a guvernului ucrainean, relatează Reuters.
'Astăzi (n.r. — miercuri) cutiile negre ale avionului Boeing-777, al companiei Malaysia Airlines, au ajuns în Marea Britanie sub supervizarea Organizației Internaționale a Aviației Civile (ICAO)', a anunțat comisia pe pagina sa de Facebook.
Cutiile negre ale avionului ce efectua zborul MH17 au fost predate inițial anchetatorilor olandezi în Ucraina. Ulterior, ele au ajuns la Farnborough, în Marea Britanie, unde experții urmează să le decripteze și să încerce să afle cauza exactă a prăbușirii avionului.
'Este o procedură normală trimiterea cutiilor negre pentru expertiză la cel mai apropiat laborator autorizat de către Organizația Internațională a Aviației Civile', a precizat ministrul malaezian al transporturilor Liow Tiong Lai, citat de Xinhua.
Avionul Boeing-777 care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, având 298 de persoane la bord, a fost doborât pe 17 iulie în spațiul aerian din estul Ucrainei, foarte probabil de o rachetă lansată din zona controlată de rebelii proruși. Nu au existat supraviețuitori dintre persoanele aflate la bordul aeronavei.AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Tudor Martalogu)