MENIU

Yoshihide Suga, la un pas de a deveni noul premier al Japoniei

Sursă foto: Facebook Yoshihide Suga

Yoshihide Suga, un aliat vechi al premierului în exerciţiu Shinzo Abe, a câştigat, astăzi, cu o majoritate covârşitoare, alegerile interne din Partidul Liberal Democrat (LDP), aflat la guvernare în Japonia, ceea ce îi deschide calea pentru a deveni viitorul prim-ministru, în urma unui vot în parlament programat să aibă loc în această săptămână, relatează agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.

În vârstă de 71 de ani, Suga a obţinut 377 de voturi, faţă de 89 de voturi pentru Fumio Kishida, fost ministru de externe, şi 68 de voturi pentru Shigeru Ishiba, fost ministru al apărării.
 
În aceste condiții, este, practic, sigur că Suga va fi ales premier la votul parlamentar de miercuri, deoarece LDP are majoritate în Camera inferioară a legislativului. El va asigura şefia LDP până în septembrie 2021, când urma să se încheie mandatul lui Abe.

Vă reamintim că Shinzo Abe, cel mai longeviv premier japonez, şi-a anunţat demisia la sfârşitul lunii august din motive de sănătate, după aproape opt ani de mandat.

Fost şef de cabinet în timpul mandatului de aproape opt ani al lui Abe, Suga a spus că va continua strategia \"Abenomics\" a predecesorului său, care prevede o politică monetară ultrarelaxată, cheltuieli guvernamentale şi reforme, şi va urma o linie diplomatică centrată pe alianţa de securitate cu SUA.
 
El se va confrunta cu provocări interne imediate precum pandemia de coronavirus şi dificultăţile economice, dar şi cu provocări de lungă durată precum îmbătrânirea populaţiei şi rata scăzută a natalităţii.
 
Pe plan extern, Suga va trebui să facă faţă unor provocări precum construirea relaţiilor cu învingătorul alegerilor prezidenţiale din SUA de la 3 noiembrie şi găsirea unui echilibru între contracararea agresivităţii maritime a Chinei şi interdependenţa economică dintre Tokyo şi Beijing.
 
Mai multe articole despre:
japonia premier japonia