Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist de jazz, pentru prima dată în România. Concert-eveniment la Sala Radio
Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist contemporan, va concerta în premieră în România, la Sala Radio. Renumitul muzician va fi acompaniat de alți 15 dintre cei mai buni instrumentiști de jazz din Statele Unite, dar și de Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru.
Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” din New York, formată din 15 dintre cei mai buni instrumentiști ai momentului, vor susține un concert simfonic, pe 2 iulie, la ora 20:00, la Sala Radio.
Împreună cu Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru, Marsalis și orchesta sa vor interpreta simfonia ”The Jungle”, compusă de celebrul muzician american, potrivit rador.ro.
Concertul va fi difuzat de postul public de televiziune pe 4 iulie, pentru a marca Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii.
Trompetistul Wynton Marsalis a lansat peste 70 de albume de jazz și clasice care i-au adus 9 premii Grammy. În 1983, a devenit primul și singurul artist care a câștigat renumitele premii atât la secțiunea jazz, cât și la jazz, pentru a repeta performanța un an mai târziu.
În 1997, Wynton Marsalis a devenit primul artist de jazz care a primit prestigiosul premiu Pulitzer pentru muzică.Biletele se găsesc în reţeaua Eventim.ro.