MENIU

World of Warcraft a fost atacat de hackeri

Jucătorii de World of Warcraft sunt sfătuiți să ignore e-mail-urile neașteptate care apar în căsuțele lor de mesaje și care le promit dezvoltarea aptitudinilor profesionale pentru personajele lor favorite și actualizări automate. Aceste mesaje sunt false, scrie gadgetreport.ro.

Spammer-ii au lansat o nouă campanie prin care oferă extensii false de Warlords of Draenor, daruri și aur pentru a păcăli fanii jocului să completeze un formular de phishing ce solicită datele de autentificare în conturile lor de joc, mai precis e-mail-ul și parola contului.

Mesajul semnat Blizzard Entertainment, include un link prin care jucătorii pot accesa și obține seria de înregistrare pentru preinstalarea fișierelor și activarea darurilor pentru jocul ce va fi lansat pe 20 decembrie 2014. Totul este însă o mare minciună pentru că odată accesat link-ul, utilizatorii vor ajunge pe o pagină de phishing care colectează datele de autentificare ale jucătorului.

Un alt mesaj fals le spune jucătorilor că sunt unul dintre cei 50.000 de norocoși care au fost selectați să primească extensii de joc gratis. Pentru a activa jocul, utilizatorii trebuie să acceseze un link care îi va duce spre formularul de phishing. Mai multe detalii aflati de pe GadgetReport.ro.

Mai multe articole despre:
jucători mesaje World of Warcraft e-mail-uri