Weekend de neuitat pe Calea Victoriei și Bulevardul Constructorilor. Activități artistice și distracție pentru toți
Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 şi Calea Victoriei vor fi pietonale sâmbătă şi duminică, în cadrul programului "Străzi deschise", informează ARCUB.
Pe Bulevardul Constructorilor (între Str. Mehadia şi Calea Crângaşi), în ambele zile, programul va începe la ora 9,00 cu activităţi sportive, în zonele special amenajate cu teren de baschet, fotbal şi masă de ping-pong şi va continua, până la ora 20,00, cu spectacole de teatru, magie şi improvizaţie, ateliere de creaţie, instalaţii interactive şi activităţi educative.
Atât sâmbătă, cât şi duminică, începând cu ora 10,00, artiştii Operei Comice pentru Copii vor oferi momente artistice speciale de tango-uri şi valsuri, iar de la ora 10,30, zona pietonală va fi animată de Parada Animăluţelor.
Programul va include activităţi arts & crafts din materiale reciclabile, ateliere de lectură, programate pentru prima zi de weekend, şi ghicitori pentru copii, dar şi jocuri de modelaj şi construcţie în ziua de duminică, organizate de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în intervalul 12,00-14,00.
Teatrul Mic, prin atelierul de actorie susţinut de actorul Rareş Stoica, îi va introduce pe cei mici, dar şi pe părinţi în lumea artelor spectacolului, sâmbătă, începând cu ora 11,00.
AKKA Show îi invită pe cei mici sâmbătă, începând cu ora 13,00, să participe la atelierul de creaţie "Să ţesem la gherghef", iar de la ora 15,00, distracţia continuă cu activităţi de face painting. Atelierele creative de pictură cu nisip colorat şi "Jocurile copilăriei" (şotronul, traseul cu obstacole sau paraşuta, dar şi concursurile) vor completa activităţile zilei de duminică, începând de la ora 13,00, respectiv ora 15,00.
În ambele zile de weekend, în intervalul 16,00-19,00, va putea fi admirată instalaţia de artă "PIXELATA", realizată din 1.300 de doze de băuturi din aluminiu, prin care Asociaţia nonprofit Alucro atrage atenţia asupra necesităţii reducerii deşeurilor şi conservării resurselor.
Teatrul Masca participă la programul "Străzi deschise" din acest weekend, în intervalul 17,00 - 20,00, cu instalaţia interactivă "Zei de zi cu zi".
Sâmbătă, ora 17,30-18,00, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă "MAGITOT sunt eu", iar spectacolul de teatru pentru copii "Capra cu trei iezi", în interpretarea actorilor Teatrului de Animaţie Ţăndărică, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 18,00.
În ambele zile de weekend, artistul Vasile Catrina îşi dă întâlnire cu locuitorii Sectorului 6 pentru a imortaliza portrete în caricaturi, în intervalul 13,00-20,00, iar Teatrul "Ion Creangă" prezintă spectacolul interactiv "Magia Ghicitorilor" începând cu ora 17,00.
Teatrul "Stela Popescu" propune publicului reprezentaţia "Femeia, eterna poveste", un spectacol ce vorbeşte despre "Bucureştiul de odinioară cu atmosfera sa unică, pe melodii celebre interpretate live" (sâmbătă, de la ora 19,30, şi duminică, de la ora 19,00). Circul Metropolitan Bucureşti completează atmosfera de sâmbătă seară, de la ora 19,00, cu minishow-uri de acrobaţie.
În ce priveşte Calea Victoriei, atât sâmbătă, cât şi duminică, în intervalul 10,00-20,00, Galeria Galateca şi Asociaţia Culturală Neo Art România invită publicul să admire instalaţia de artă contemporană "Somnul raţiunii naşte idei", în zona Hotelului Novotel. Lucrarea este creată de Alexandru Simion-Boeriu şi constituie "un apel la introspecţie pe tema manipulării informaţionale în contextul prezentului dominat de reţelele sociale".
În ambele zile de weekend, Teatrul Tineretului Metropolis prezintă spectacolul-lectură "Apolodor" de Gellu Naum, în două reprezentaţii, începând cu ora 18,00, respectiv 19,30, iar Asociaţia Ajungem Mari va susţine sâmbătă, de la ora 17,00, şi duminică, de la ora 10,00, la intersecţia dintre Calea Victoriei şi Calea Griviţei, atelierele educaţionale "Învaţă-mă să visez".
Prognoza meteo, 7 septembrie. Vreme capricioasă, cu ploi în unele zone ale țării și caniculă în altele
Asociaţia Artiştilor Plastici din Bucureşti organizează, în ambele zile, demonstraţii de pictură pe pânză, în zona Muzeului Colecţiilor de Artă, în intervalul 12,00-20,00.
Până la jumătatea lunii octombrie, Arcul de Triumf va fi deschis publicului, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12,00 şi 20,00. Accesul publicului este gratuit.
Teatrul de Animaţie Ţăndărică a pregătit o nouă reprezentaţie a spectacolului "Freestyle Puppetry" ce va avea loc duminică, de la ora 18,00, în zona Muzeului Naţional de Artă al României. Spectatorii se vor putea bucura de momente de animaţie liberă şi de improvizaţie cu marionete, păpuşi şi obiecte inedite.
Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii în fiecare zi de weekend, între orele 10,00 şi 17,30, la expoziţiile permanente "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute" şi "În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani", o incursiune în istoria oraşului şi în atmosfera din perioada secolelor XVIII-XIX.
Influencer străin, impresionat de Piața Obor. Ce crede despre produsele românești și depre prețul acestora
Pasionaţii de artă sunt invitaţi să admire piese urbane de îmbrăcăminte, costume tradiţionale şi accesorii din perioada interbelică, expuse la Casa Eliad, în cadrul expoziţiei "Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic". Expoziţia este deschisă până la data de 20 septembrie, de marţi până duminică, între orele 12,00 şi 18,30, iar accesul publicului este gratuit.
De asemenea, Şcoala de Artă Bucureşti propune o serie de expoziţii cu acces gratuit ce pot fi vizitate atât sâmbătă, cât şi duminică, în intervalul orar 15,00-20,30, la sediul din Sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100.
Vor fi instituite restricţii de circulaţie între orele 10,00 şi 22,00. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23,00 până la ora 9,00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.
În Sectorul 6 al Capitalei, începând de sâmbătă, ora 7,00, până luni, la ora 2,00, traficul este restricţionat pe Bulevardul Constructorilor, pe segmentul de drum cuprins între Strada Mehadia şi Calea Crângaşi.
Marile vedete ale cinematografiei, puse pe fugă de o furtună cruntă la Festivalul de la Veneția