Weekend aglomerat pentru salvamontiști: 96 de apeluri și peste 100 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Apelul salvatorilor
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 96 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Totodată, peste100 de persoane au fost salvate în urma unor intervenţii de urgenţă.
Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Salvamont România, "o nouă zi de foc, cu foarte multe intervenții pentru salvamontiștii din întreagă țară, a încheiat și acest weekend".
Dintre cele 96 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe, respectiv 10 dintre ele, au fost pentru Salvamont Lupeni, urmat de Salvamont Gorj - 7 apeluri, câte 6 apeluri de fiecare pentru Salvamont Predeal, Salvamont Municipiul Brașov, Salvamont Cluj, Salvamont Maramureș și Caraș Severin – Muntele Mic.
Apeluri în care li se cerea intervenția pentru salvarea unor persoane au fost primite și de salvamontiştii din Bistriţa Năsăud, Gorj, Sibiu, Alba, Vatra Dornei, Voineasa, Sinaia, Hunedoara, Prahova - Buşteni, Harghita, Prahova, Bihor, Borşa, Suceava, Bran, Petroşani, Bacău, Mehedinţi.
"În cazul acestor intervenții au fost salvate 104 persoane, dintre acestea 40 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
S-au mai primit 26 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.
Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să fiți alături de salvamontiști în campania permanentă de reducere a numărului de accidente montane", mai arată sursa citată.