MENIU

Schimbare dramatică a vremii. Ziua care aduce frig, ploi și ninsori

Prognoza meteo anunță o răcire semnificativă a vremii, începând de marți. Ne așteptăm și la ploi sau chiar ninsori, în zonele montane.  

Luni, valorile termice, deşi în scădere uşoară faţă de duminică, se vor situa în continuare peste cele caracteristice perioadei în cea mai mare parte a ţării, cu maxime ce se vor încadra în general între 16 şi 23 de grade.

Cerul se va înnora treptat în nord-vestul şi în nordul teritoriului unde, mai ales spre seară, pe arii restrânse va ploua slab. În celelalte zone, cerul va fi variabil, însă cu precădere la începutul zilei în zonele joase de relief va fi ceaţă sau nori josi.

În capitală, pe parcursul zilei, vremea va fi în general frumoasă, iar în orele amiezii mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Maxima la amiază, in jur de 20 de grade.

La munte, valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ieri, dar în continuare mai ridicate decât cele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, dar seara şi noaptea se va înnora treptat în nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Occidentali, şi va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. La amiaza vor fi: 17 grade la Paltinis si la Predeal, 14 la Semenic, 16 la Sinaia, 16 la Arieseni si 10 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.

VREMEA PE 2 ZILE

Marți, răcirea vremii se va resimți în majoritatea zonelor și va fi chiar semnificativă în vest, în nord și în nord-est, unde temperaturile vor deveni apropiate de cele normale în această perioadă din an. Norii vor cuprinde treptat cea mai mare parte a țării; vor fi ploi în general moderate cantitativ, în jumătatea de nord, cu tendinta de extindere și în restul ţării.

În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte, care vor trece apoi tot mai mult în nisoare la altitudini de peste 1400 m. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar pe arii restrânse, cu caracter temporar și în restul zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 8...10 grade în nordul Moldovei și 20...22 de grade local în Oltenia și sudul Banatului. În orele dimineții, în sud și în sud-est pe arii restrânse va mai fi ceață.

În capitală, de la 8-10 grade dimineata temperatura va ajunge la amiaza, la 17-18 grade.

Miercuri procesul de răcire a vremii va continua și se va resimți în special în jumătatea de sud a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 6-7 grade în depresiuni şi în nordul Moldovei și 12-13 grade in Oltenia. Cerul va fi variabil în nord și nord-vest, iar în rest înnorările vor persista si va ploua pe arii relativ extinse în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, local în Transilvania și sudul Banatului și pe arii restrânse în Moldova. În zonele montane, în special la altitudini mari, va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări, cu viteze mai mari în sudul Banatului și pe litoral.

În Bucureşti, vremea se va răci accentuat, cerul va fi noros și va ploua pe tot parcursul zilei. 8-9 grade dimineata si doar in jur de 10 grade la amiaza.