Vremea se răcește accentuat, inclusiv în București. La munte, LAPOVIȚĂ și NINSOARE
Astăzi vremea se va răci în toate regiunile, ceva mai accentuat în cele sud-estice. Cerul va fi variabil cu înnorări în prima parte a zilei în centrul, estul şi sud-estul ţării, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, cu viteze de peste 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra de la 9 grade în nordul Moldovei şi estul Trasilvaniei şi până spre 19...20 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, iar dimineaţa, cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În București, vremea se va răci accentuat, astfel că valorile termice se vor situa uşor sub cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 14...16 grade.
La munte vremea se va răci semnificativ. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu înnorări în prima parte a zilei în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali, unde izolat vor fi ploi slabe, iar la altitudini de peste 1500 m, vor fi fulguieli sau lapoviţă. Vântul va avea intensificări pe creste, cu viteze în general de 50...55 km/h