Vremea se încălzește de astăzi. De luni vin ploile și lapovița
România scapă la ora 10.00 de informarea meteorologică de vreme deosebit de rece. Ce urmează în zilele viitoare.
Sâmbătă dimineaţa este ger, local, apoi se încãlzeste, astfel că în regiunile vestice maximele vor deveni normale pentru aceastã datã.
Cerul va fi variabil şi pe arii restrânse, mai ales în sud şi în est este ceaţã sau nori josi, stratiformi. Vântul suflă slab şi moderat, cu unele intensificãri pe creștele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 7 grade, cu cele mai scãzute valori în zonele cu ceaţã persistentã. Presiunea atmosferica va scãdea uşor, însã tot ramane peste normal.
În București, după gerul de dimineață, se încălzește ușor față de ieri. La amiază vom avea o maximă cu plus, 1-2 grade Celsius. Cerul va fi variabil, posibil cu ceață sau nori joși, stratiformi, mai ales acum, dimineață. Vântul va sufla în general slab.
Și la munte, deși azi noapte a fost ger, azi maximele cresc față de zilele anterioare. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zonă Munților Apuseni, spre sfârșitul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări doar pe crește.
LUNI ȘI MARȚI
Luni continuă să se încălzească în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –4, -3 grade în Lunca Dunării și 11-12 grade în zona deluroasă a Munteniei.
În vestul, centrul și nordul țării cerul se va înnora treptat, pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte vor fi precipitații mixte. Izolat se va forma polei.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar mai ales dimineață local vor fi nori joși stratiformi sau ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zonă montană.
Și în București se încălzește. Dimineața, în jur de –7 grade și ceată sau nori joși stratiformi, iar apoi cerul va fi variabil și maximă va urcă până la 3...5 grade. Vântul va sufla slab până la moderat
Marți, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade la Giurgiu și 11 grade la Reșița.
Va ploua pe parcursul zilei în regiunile vestice, nordice și centrale. La munte precipitațiile vor fi mixte. Pe suprafețe mici, în zonă montană, se va formă polei. Vântul va suflă slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele munților. În zonele joase de relief din sud și din est pe arii restrânse va fi ceață.
În București, marți, cerul va fi mai mult noros peste zi, dar ploaia va veni noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Dimineață, în jur de –6 grade și ceață, iar amiaza, în jur de 4 grade.