Vremea rea face prima victimă. Un bărbat a murit din cauza frigului
Temperaturile scăzute au făcut primele victime din această iarnă, în judeţul Covasna.
Echipajele de intervenţie au fost solicitate, vineri dimineaţă, la ora 7:00, în urma unui apel care anunţa că în zona centrală a mun. Sfântu Gheorghe se află două persoane căzute.
Echipajele SMURD şi de Poliţie sosite la faţa locului au găsit un bărbat de 39 de ani, conştient, care a fost transportat la Urgenţele Spitalului Judeţean cu hipotermie.
Din păcate, al doilea bărbat, de aproximativ 50 de ani, era decedat.
Vineri dimineaţă, la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 5 grade Celsius, una dintre cele mai scăzute temperaturi din acest sezon.
Polițiștii fac verificări pentru a se stabili toate circumstanțele acestui eveniment, scrie realitateadecovasna.net.