MENIU

Vremea în primele două săptămâni de toamnă: Când scad brusc temperaturile - Prognoza ANM până pe 18 septembrie

Meteorologii au emis prognoza până la jumătatea lunii septembrie. La început de toamnă, vremea se va încălzi, alternând spre finalul intervalului cu o răcire bruscă, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie. 

 

PROGNOZA METEO pe DOUĂ SĂPTĂMÂNI - Cum va fi vremea până pe 18 septembrie

 

Potrivit prognozei pe două săptămâni publicată de ANM, urmeză zile călduroase, apoi, spre jumătatea lunii septembrie, vremea se va răci.

 

BANAT

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii vor fi de 28-30 de grade şi în cursul nopţilor de 12-14 grade. Spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire privind media temperaturilor maxime, spre valori de 26-27 de grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 13 septembrie.

 

CRIȘANA

La începutul primei săptămâni de prognoză va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne se va situa în jurul a 29 de grade, excepţie făcând ultimele
zile din cea de a doua săptămână când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 25-26 de grade. Media privind valorile termice nocturne va avea avea valori de 12-14 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de a doua săptămâni de anticipaţie.

 

TRANSILVANIA

La începutul primei săptămâni de prognoză va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne se va situa în jurul a 26 de grade, excepţie făcând ultimele
zile din cea de a doua săptămână când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 24-25 de grade. Media privind valorile termice nocturne va avea avea valori de 9-11 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de a doua săptămâni de anticipaţie.

 

MARAMUREȘ

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii regionale vor fi de 26-28 de grade şi în cursul nopţilor de 11-13 grade. Spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire privind media temperaturilor maxime, spre valori de 24-25 de grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 14 septembrie.

 

MOLDOVA

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul intervalului de anticipaţie, astfel că media regională a temperaturilor maxime va avea valori de 26-27 de grade, excepţie făcând ultimele zile din cea de a două săptămână de prognoză, când tendinţa va fi de răcire uşoară spre 24-25 de grade. Media regională a valorilor termice nocturne va fi de 11-13 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 15 septembrie.

 

DOBROGEA

La începutul primei săptămâni de prognoză va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne va fi de 27-29 de grade, iar media privind valorile termice nocturne va avea avea valori de 15-18 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de a doua săptămâni de anticipaţie.

 

MUNTENIA

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii regionale se vor menţine la valori, pe parcursul zilelor, de 28-29 de grade şi în cursul nopţilor de 12-15 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 15 septembrie.

 

OLTENIA

La începutul primei săptămâni de prognoză va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade, excepţie făcând finalul intervalului de anticipaţie, când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 26 de grade. Media valorile termice nocturne va avea avea valori de 12-14 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu data de 15 septembrie.

 

LA MUNTE

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii din zona montană se vor menţine, pe parcursul zilelor, la valori de 16-18 grade, iar în cursul nopţilor vor fi de 7-9 grade. Spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire privind media temperaturilor maxime, spre valori de 14-15 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu data de 15 septembrie, însă şi în restul după-amiezelor vor fi posibile ploi de scurtă durată pe arii restrânse.