MENIU

Vremea 8 mai: instabilitate, vijelii, descărcări electrice și ploi abundente. Ce zone sunt vizate de fenomene extreme

Vreme inchisa in toata tara

Vremea în data de 8 mai rămâne una închisă, cu ploi puternice în anumite zone.

Astazi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile de temperatură vor marca o scădere astfel încât se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări și va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia și pe arii restrânse în rest.

Vor fi mai ales averse, în special după-amiaza și seara însoțite de descărcări electrice și condiții de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20...30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în regiunile sudice, dar și asociat averselor, când vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 23 de grade***

Temperaturi peste cele obişnuite, începând de la jumătatea lunii mai. Unde va continua, totuși, să plouă: prognoza ANM pe o lună

In Bucuresti, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări și vor fi averse, mai ales după-amiaza posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21...23 de grade***

La munte, vremea va fi în general instabilă, iar valorile de temperatură vor marca o scădere. Cerul va avea înnorări și va ploua pe arii extinse. Vor fi mai ales averse, în special după-amiaza și seara însoțite de descărcări electrice și condiții de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20...30 l/mp, în special în masivele sudice. În zona înaltă din nordul Carpaților Orientali, trecător se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări asociat averselor, când vor fi posibile vijelii. 

Mai multe articole despre:
vremea meteo anm