Vremea 6 iulie, la extreme - Temperaturi sufocante și ploi torențiale - Prognoza completă de la ANM
Vremea în data de 6 iulie este una extrem de capricioasă, vom avea atât temperaturi ridicate cât și fenomene extreme precum grindină, ploi torențiale și vijelii sau descărcări electrice.
Vremea 6 iulie: Instabilitate atmosferică și caniculă în sud-est - Vremea se va menține instabilă în cea mai mare parte a țării, cu excepția sud-estului unde va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ploile vor fi torențiale în unele zone.
Vremea în regiunile istorice
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia, vremea va fi instabilă și se vor semnala înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40...50 l/mp. Temperaturile maxime vor varia între 24 și 37 de grade.
În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Vremea în București
În Capitală, vremea va fi în continuare caniculară, cu disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil și, mai ales spre seară și noaptea, vor fi posibile înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade.
Vremea la munte
La munte, vremea va fi instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel încât, mai ales în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40...50 l/mp. Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de intervalul anterior.
Vremea la mare
La mare, vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 34 de grade cu disconfort termic ridicat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 și 24 de grade.