MENIU

Vremea 5 august - Canicula se extinde în toată țara, temperaturile cresc - În paralel vom avea parte și de vijelii și grindină

Canicula

Vremea se menține caniculară în data de 5 august în aproape toată țara.

Astazi, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, în Oltenia şi Muntenia va fi caniculă, iar disconfortul termic se va accentua şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în jumătatea de sud-est şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În acelaşi timp va creşte şi gradul de instabilitate atmosferică, la început în vest, apoi şi în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări ale vântului ce vor depăşi 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe intervale scurte de timp sau prin acumulare 20...40 l/mp şi izolat 50 l/mp. Excepţie va face Dobrogea, unde probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 38 de grade, valorile cele mai ridicate fiind de aşteptat în Lunca Dunării.***

In capitala, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi variabil, cu dezvoltări noroase convective mai ales în orele serii, ce vor determina intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi posibil vijelie şi grindină. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade.***

La munte, gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere. Astfel, vor fi perioade cu înnorãri accentuate, frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale şi pe alocuri grindinã, la început în masivele vestice, apoi şi în rest. Cantitãţile de apã vor depãşi 20...40 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul va avea temporar intensificãri, cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depãşi 80...90 km/h, dar şi în timpul ploilor, când va putea lua aspect de vijelie. Valorile termice vor fi mai mari decât în ziua anterioarã.***

La mare, Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va accentua. Indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 32 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade. 

Mai multe articole despre:
vremea caldura anm temperaturi